Skip to content
Politică

Cea mai mare gafă a guvernului tehnocrat? Patronul Lactate Brădet reacționează în cazul scandalului E.coli

Marius Badea, patronul Brădet, a susținut în exclusivitate pentru B1 TV că firma sa este extrem de afectată după implicarea în scandalul E.coli. El a precizat că așteaptă rezultatele unor analize pentru a se stabili clar dacă cele 25 de kilograme de brânză au fost infestate cu E.coli în fabrica lui sau nu, căci brânzeturile puteau fi infestate și la ambalare sau transport.

Totodată, Badea a afirmat pentru B1 TV că a avut o discuție cu Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, cel care a vorbit despre firma Brădet, și că Ministrul i-a spus că face tot posibilul pentru a ajuta industria. Patronul a mai spus că nu este supărat pe Irimescu, dar este supărat pe declarația acestuia deoarece i-a afectat ”fundamental” afacerea.

”Este foarte greu de comentat acest subiect. Aștept rezultatele finale, ca să știu dacă sunt vinovat. Există o presiune mare asupra mea pentru că nu știu dacă am greșit sau cum a fi putut să greșesc. Consider că falimentul nostru este foarte aproape”, a susținut patronul.

Acesta a mai precizat că nu va mai produce nimic până nu va demonstra nevinovăția. „Vrem ca clienții să aibă încredere în ceea ce facem”, a mai spus el.

Cât despre declarația Ministrului Agriculturii, Marius Badea a spus că nici măcar incendiul din 2008 nu a reușit să distrugă fabrica atât de rapid, pe când afirmația aceasta a reușit să o pună la pământ instantaneu.

Patronul Brădet a mai spus că a vorbit marți dimineață la telefon cu Ministrul Irimescu.

”Am fost sunat de la cabinetul domnului Ministru și am vorbit cu dânsul pe acest subiect. S-a discutat problema, dacă sunt foarte afectat de această declarație făcută de dânsul. Nu trebuie să-și ceară scuze.

A vrut să știe dacă sunt supărat pe dânsul, dacă îi reproșez lucruri. Mi-a spus că încearcă să facă tot posibilul pentru industrie și pentru noi ca oameni și sperăm să fie așa. Acum e destul de interpretabil. Nu am cerut nicio asigurate și nu mi-a dat. A vrut să vadă doar punctul meu de vedere pe care l-am expus și public.

Eu îmi doresc din tot sufletul ca noile analize să iasă cât mai repede să vedem dacă acel microb e în produsele noastre. Noi am dus analize ale angajaților la Cantacuzino pentru că acest E.coli nu se depistează așa ușor și a trebuit să facem analize speciale. Sunt unele scumpe, speciale și am vrut să văd dacă unul din oamenii mei e bolnav. Dacă nu, nu avea cum să fie contamineze produsele”, a susținut Badea.

Acesta a mai spus pentru B1 TV că subiectul îi dă insomnii, că nu poate dormi noaptea și că trăiește cu o permanentă neliniște până când va afla rezultatele.

Patronul Brădet a mai precizat că toate buletinele au fost bune de-a lungul timpului, a respectat normele de igienă, iar dacă analizele vor ieși și ele bune nu-și poate da seama cum s-ar fi putut infesta produsele în fabrica sa.

Marius Badea a mai afirmat că nu s-a gândit să dea în judecată pe cineva pentru prejudiciul de imagine pentru că acum nu-și dorește decât să afle dacă este răspunzător ”de această dramă”. Despre produsele retrase de pe piață, el a spus că acum le ține în depozite și le va distruge pentru că nu are de unde să știe în ce condiții au fost ele ținute în magazine. Distrugerea acestor produse îl vor costa bani, deci afacerea sa va fi și mai afectată.

”În fiecare zi se pierd toate vânzările, facturile vin în continuare, sunt scadențe… Nu am avut o întârziere la plată în 15 ani și ne-am străduit să plătim tot furnizorii. Știu că nu am avut probleme, probabil vor fi probleme financiare de acum încolo.

Am în jur de 60 de angajați, care vin și acum din solidaritate. Vin, stau de vorbă, discută, sunt panicați. Suntem o familie. Fabrica a crescut de la 2-3 angajați și a ajuns la atâția. Ne cunoaștem prea bine între noi și ne considerăm cu toții colegi. Mi-ar fi greu să spun <<plecați că nu vă mai pot plăti salariile>>”, a mai afirmat Marius Badea.

”Nu sunt supărat pe domnul Ministru, ci pe declarația pe care a făcut-o. M-a afectat fundamental și vreau să văd adevărul pentru că eu ca om sunt într-o situație delicată. Nu am crezut că pot face rău nici unei furnicuțe de pe stradă. Mulțumesc presei și celor de pe Facebook că m-au susținut”, a spus patronul Brădet, citat de B1.ro.

Anterior acestei reacții, Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a transmis că a ales să facă public în numele transparenței numele firmei de la care au fost descoperite brânzeturi infestate cu E.coli. Acesta a mai spus că, probabil, declarația sa a salvat vieți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *