Cea mai mare pensie din România depăşea în luna iulie suma de 98.000 de lei net (19.600 de euro). În luna august, după ce Guvernul a impus plata contribuţiei la sănătate, în cuantum de 10%, cea mai mare pensie din sistemul public a scăzut cu 9.506 lei, ajungând, astfel, la valoarea netă de 88.558 lei (17.700 de euro), arată datele obţinute de News.ro din surse guvernamentale. Primele 10 pensii din România depăşesc valoarea netă de 10.000 de euro lunar şi toate au fost obţinute pe bază de contributivitate. Persoanele care încasează aceste sume au activat în sistemul bancar şi în domeniul asigurărilor, susţin sursele citate.
În luna iulie, cea mai mare pensie din ţară avea o valoare brută de 108.627 lei. Conform legii, primii 3.000 de lei din orice pensie nu se impozitează. Aşadar, pentru a obţine valoarea netă, din această sumă se scădeau 3.000 de lei, apoi se aplica un impozit de 10% pe suma rămasă. Rezulta o pensie de 98.064 lei net (19.600 de euro). Întreaga sumă era obţinută pe bază de contributivitate. De la 1 august, Guvernul Bolojan a impus plata unei contribuţii la sistemul public de sănătate (CASS) pentru toţi pensionarii. Însă, la fel ca în cazul impozitului clasic, primii 3.000 de lei au fost scutiţi de la această nouă taxă. Aşadar, cea mai mare pensie din România, care în luna iulie se ridica la 98.000 de lei net, a scăzut în luna august la suma de 88.558 lei net (17.700 de euro). A rezultat astfel o diferenţă de 9.506 lei, aproximativ 1.900 de euro.
Cum se calculează pensia de la 1 august
Odată cu modificările fiscale de la 1 august, suma netă se calculează aplicând mai întâi cota CASS pe suma brută, apoi impozitul de 10% pe suma rămasă. A doua pensie ca valoare netă în România ajungea, în luna iulie, la valoarea de 85.367 lei (puţin peste 17.000 de euro). De la 1 august, valoarea pensiei s-a diminuat cu aproximativ 1.650 de euro, ajungând la suma de 77.130 de lei net (15.400 de euro). Podiumul celor mai mari pensii din ţară era completat în luna iulie cu suma de 81.292 lei, valoare netă. Altfel spus, 16.250 de euro lunar. După noile taxe impuse de coaliţia de guvernare, pensia a scăzut la 73.463 lei net, aşadar 14.700 de euro lunar.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News