Skip to content
Coronavirus

Cehia impune prezentarea unui test PCR negativ la intrarea în țară. Călătoriile în scop turistic sunt interzise

OK Medical

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că toate persoanele care călătoresc pentru motive bine întemeiate, cum ar fi întoarcerea la reşedinţă, relaţii de muncă studii, probleme de familie, fiind excluse călătoriile în scop turistic, trebuie să completeze în prealabil Formularul electronic de localizare şi să prezinte la intrarea în ţară un test PCR negativ la COVID-19, nu mai vechi de 72 de ore.

Măsura este aplicată de vineri, însă există şi categorii de persoane exceptate de la această prevedere, cum ar fi transportatorii internaţionali, cei care vin pe o durată de cel mult 24 de ore, lucrătorii, elevii şi studenţii transfrontalieri.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile cehe au revizuit condiţiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Cehe, noile condiţii intrând în vigoare începând cu data de 18 decembrie 2020. 

Astfel, conform informaţiilor comunicate de autorităţile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia, pot intra pe teritoriul ceh numai pentru motive bine întemeiate, respectiv întoarcerea la reşedinţă, relaţii de muncă, studii, probleme de familie, fiind excluse călătoriile în scop turistic.

De asemenea, toate persoanele care călătoresc pentru motive bine întemeiate în Republica Cehia trebuie să completeze în prealabil Formularul electronic de localizare (Public Health Passenger Locator Form) disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz şi să prezinte la intrarea în Republica Cehia rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 ore.

Testul poate fi realizat şi în termen de cinci zile de la intrarea în Republica Cehia, timp în care persoana în cauză intră în autoizolare până la primirea rezultatului testării”, transmite MAE, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că sunt exceptate de la obligativitatea completării formularului electronic de localizare şi de la prezentarea rezultatului negativ al testării pentru COVID-19 următoarele categorii de persoane:

persoanele care călătoresc pe o durată de cel mult 24 ore în Republica Cehă, pentru probleme care reclamă un grad ridicat de urgenţă;

persoanele aflate în tranzit, cu condiţia ca persoana în tranzit să prezinte o dovadă în acest sens, iar durata tranzitului pe teritoriul ceh să nu depăşească 12 ore;

transportatorii internaţionali, cu condiţia să fie în posesia următoarelor documente: confirmarea calităţii de lucrător în domeniul transporturilor internaţionale, permis de conducere profesionist, contract de muncă;

titularii de paşapoarte diplomatice  care călătoresc în Cehia pentru o perioadă mai mică de 14 zile, în interes de serviciu;

lucrătorii şi elevii / studenţii transfrontalieri, cu condiţia să fie în posesia unei dovezi în acest sens”.

„Cetăţenilor şi rezidenţilor din statele şi regiunile cu risc scăzut de infecţie (Franţa, Grecia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Malta, Insulele Azore şi Madeira, precum şi Insulele Canare şi Insulele Baleare) care sosesc în Republica Cehă în scop de muncă sau educaţie nu le este permisă începerea activităţii la locul de muncă sau instituţia de învăţământ fără a prezenta în prealabil rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2.

În lipsa rezultatului negativ al testării, persoana interesată se poate prezenta la locul de muncă /unitatea de învăţământ numai după 14 zile de la sosirea în Republica Cehia”, mai arată comunciatul de presă.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965 şi 00420 257 530426, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 00420 607 078501.

De asemenea, Ministerul recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51905 şi praga.mae.ro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *