Cehia, Portugalia și Spania s-au alăturat sâmbătă aliaților din NATO și partenerilor din Uniunea Europeană care și-au manifestat solidaritatea cu România după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.
“Am luat act de decizia Curții Constituționale a României de a anula rezultatele alegerilor prezidențiale din România. Am deplină încredere în instituțiile și procesele democratice din România. Condamn ferm ingerințele străine maligne în România, care nu își au locul într-o țară care este aliatul nostru important din NATO și partenerul nostru din UE. Cehia va continua să lucreze împreună cu România pentru a ne consolida rezistența și securitatea”, a transmis ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky.
1/2 I have taken note of the decision of the Romanian Constitutional Court to annul the results of the presidential elections in Romania 🇷🇴. I have full confidence in Romania’s institutions and democratic processes.
— Jan Lipavský (@JanLipavsky) December 8, 2024
Ministerul de Externe de la Lisabona a precizat că Portugalia urmărește “cu îngrijorare rapoartele privind o campanie hibridă rusă care vizează alegerile prezidențiale din România”. “Alegerile libere și corecte sunt un pilon esențial al democrațiilor. Vom continua să colaborăm cu România, UE și NATO în apărarea valorilor noastre comune”, a transmis MAE portughez.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News