Skip to content
Internațional

Cei 39 de oameni găsiți morți într-un camion erau chinezi

Captura YouTube

Cei 39 de oameni găsiți morți într-un tir frigorific în apropiere de Londra în noaptea de marți spre miercuri erau cetățeni chinezi, scrie joi presa britanică, preluat de AFP, citat de Hotnews.

Ultima oară când o tragedie de asemenea amploare a avut loc în Marea Britanie a fost în iunie 2000, când 58 oameni, de asemenea chinezi, au fost găsiți morți într-un camion ce venise cu feribotul din Belgia. În acest dosar au fost condamnați șoferul olandez și nouă chinezi care activau într-o rețea de trafic de migranți.

O anchetă de anvergură este în curs pentru a determina circumstanțele care au generat această tragedie.

Potrivit presei britanice, este vorba de Mo Robinson, un locuitor din Portadown, în Irlanda de Nord, în comitatul Armagh.

Miercuri, poliția a fost alertată cu puțin înainte de ora 01,40 (00,40 GMT) de serviciile de salvare, care au anunțat prezența unui camion în care se aflau 39 de cadavre, într-o zonă industrială din Grays, în Essex, la circa 30 km est de Londra și în apropiere de portul Purfleet pe Tamisa.

Un șofer de taxi interogat de BBC a povestit că a văzut camioane oprindu-se în această zonă pentru a debarca migranți. „Vin, nu vorbesc engleză, îți întind un telefon, cineva de la celălalt capăt al firului îți cere să îi duci la o adresă, în general spre Londra”, a povestit el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *