Cei de la AUR beau seara și își sună colegii să îi înjure, spune Zetea (PSD). Ciungu (PNL): „Sunt puși pe scandal”

Gabriel Zetea și Daniel Ciungu / Captură PS

Invitați la „Puterea Știrilor”, vicepreședintele Partidului Social Democrat Gabriel Zetea și consilierul local al Sectorului 1 din partea PNL, Daniel Ciungu, a vorbit despre strategia pe care o adoptă partidul Alianța pentru Unirea Românilor într-un dialog cu alți parlamentari de la alte partide . „AUR consideră că violența fizică, violența verbală sunt atuurile într-o dezbatere. Stau seara, beau, se îmbată, sună colegii, îi înjură”, a susținut Gabriel Zetea. „AUR vine cu oameni care constant sunt puși pe harță, sunt constant puși pe scandal, bătaie chiar”, a punctat Daniel Ciungu.

Gabriel Zetea (PSD): „Am foarte multe de spus despre AUR ca și formațiune politică, pentru că suntem adversari până la urmă și o să fim de fiecare dată pentru că nu gândim la fel lucrurile despre viață. Eu consider că dialogul, forța argumentului, de exemplu, sunt lucrurile care trebuie să fie primordiale, mai ales în cea mai importantă instituție a democrației, în Parlamentul României. AUR consideră că violența fizică, violența verbală sunt atuurile într-o dezbatere, deci n-o să ne înțelegem niciodată. Foarte multe momente depășesc limitele bunului simț, limitele legii. De aceea au fost sancționați câțiva dintre parlamentarii AUR cu tăierea indemnizației, cu reducerea timpului de a vorbi în Parlamentul României. Să nu mai spunem că stau seara, beau, se bat, sună colegii, îi înjură. A avut inspirația unul dintre colegi, la un moment dat, să-i înregistreze. Nu că și-ar fi dorit să înregistreze, dar atât de mult a durat conversația. Atât de mult a durat, încât a apucat s-o cheme pe soție, să-i spună să pornească înregistrarea, să pună telefonul lângă, deci vă dați seama cât de mult.

Nici măcar la momentul în care a fost avertizat că e înregistrat nu era interesat. Au continuat cu înjurături. Ne aducem aminte acum două, trei săptămâni de zile când a fost meetingul în fața Parlamentului, cu violențe, cu bătăi, cu jandarmi. Parlamentari AUR care și-au adus de acasă oameni care au anterior condamnări penale pentru infracțiuni cu violență, tocmai pentru a provoca bătălii cu jandarmii care au fost amenințați de către parlamentari AUR, spunând că au noroc că nu și-au adus cuțitul de acasă. Cred că trecem cu mult de o anumită limită în ce înseamnă adversitatea politică. PNL-ul e un adversar. Eu îl consider în continuare un adversar politic. E un partener la guvernare, asigurăm stabilitatea unui guvern, dar din punct de vedere a măsurilor care trebuie luate pentru îmbunătățirea vieții românilor, consider în continuare Partidul Național Liberal un adversar, la fel cum îi consider pe ceilalți. Dar, repet, un adversar, nu dușman și nu o să mă războiesc cu ei. O să încerc să aduc de fiecare dată argumente prin care să arăt că eu am dreptate”.

 

Daniel Ciungu (PNL): „Conceptul adversității politice trebuie să fie fix ăsta. Ai niște păreri care se bat cap în cap, vii cu argumente, vii cu dezbateri, cu dialog și la un moment dat vei ajunge la o soluție care poate fi implementată, de compromis, dar care poate fi implementată pentru cetățean și îi schimbă viața în mai bine. AUR vine, însă, cu oameni care constant sunt puși pe harță, sunt constant puși pe scandal, bătaie chiar. Au avut și exemple de oameni pe care i-au adus în Parlament și acum sunt cercetați penal pentru tot felul de probleme reale. Ușor, ușor desfaci firul democrației, desfaci firul dialogului, al colaborării, al cooperării și nu faci bine. Am mai văzut treaba asta, din păcate, în România anilor ’30 și n-aș vrea să ne întoarcem acolo. Pe de altă parte, eu pot să-i înțeleg pe români, pe oamenii care sunt frustrați, care sunt dezamăgiți de clasa politică așa cum a fost ea până acum și o parte din cea care este astăzi. Cu toate astea, nu cred că soluția este să te duci către ăla care țipă cel mai tare, care poate spune ce îți place să auzi, dar după ce închide ușile nu mai e nimic acolo”.

Autor

  • Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene și absolventă a două programe de master: Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor; Diplomație Cultură și Relații Internaționale. Pasionată de domeniul politic și diplomatic, fiind dornică să contribuie la o presă de calitate.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: