Cel mai mare partid din Parlamentul Bulgariei, GERB-SDS, cu orientare de centru-dreapta, a respins luni solicitarea președintelui de a încerca formarea unui nou guvern.
Aceasta mișcare crește șansele organizării unor alegeri anticipate în cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, scrie Reuters.
Executivul condus de premierul Rosen Jelyazkov, sprijinit de GERB-SDS, și-a depus demisia luna trecută, după mai multe săptămâni de proteste de stradă.
Manifestanții au acuzat corupția din instituțiile statului bulgar și s-au opus unui proiect de buget care prevedea majorarea unor taxe.
Conform prevederilor constituționale, președintele Bulgariei, Rumen Radev, i-a cerut luni lui Rosen Jelyazkov să încerce formarea unei noi coaliții de guvernare, potrivit agenției de presă BTA.
Rosen Jelyazkov a returnat însă imediat mandatul, motivând lipsa sprijinului necesar în Parlament pentru crearea unei majorități stabile.
În acest context, Radev urmează să ofere mandatul celei de-a doua forțe parlamentare, alianța reformistă PP-DB. Totuși, și această formațiune ar putea refuza încercarea de a guverna.
Președintele va desemna apoi un alt partid, la propria alegere. Dacă nici această variantă nu va duce la formarea unei majorități, Parlamentul va fi dizolvat.
Opțiunea care ar urma ar fi ca Bulgaria să organizeze alegeri anticipate, care ar fi al optulea scrutin de acest tip în doar patru ani.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









