Skip to content
Internațional

Cel puţin cinci morţi într-un atac capcană în estul Afganistanului

twitter

Cel puţin cinci oameni au murit joi în explozia unui camion-capcană în oraşul Gardiz din estul Afganistanului, atacul fiind revendicat imediat de militanţii talibani, relatează Reuters şi dpa.

Explozia a survenit la două zile după ce cel puţin 56 de oameni, inclusiv mame şi copii, au fost ucişi în atacuri separate în mai multe zone din Afganistan.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de interne afgan Tariq Arian, explozia de joi a avut loc în apropierea unui tribunal militar din Gardez, „într-o zonă aglomerată”.

Bilanţul ar putea creşte, oficialul afgan afirmând că se crede că zeci de civili au fost răniţi sau ucişi de explozie, scrie agerpres.ro.

Emal Khan Momand, purtătorul de cuvânt al armatei afgane din provincia Paktia, unde se află Gardez, a precizat că 14 persoane au fost rănite, pe lângă cele cinci ucise în explozia camionului.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabibullah Mujahid, a revendicat într-un comunicat responsabilitatea atacului în numele grupării rebele.

Miercuri, talibanii au afirmat că sunt gata să lupte cu forţele afgane după ce preşedintele Ashraf Ghani a ordonat reluarea ofensivei împotriva insurgenţilor ca reacţie la atacurile sângeroase de marţi, violenţe care au subminat procesul fragil de pace din Afganistan.

De acum înainte responsabilitatea pentru orice creştere a violenţei şi a ramificaţiilor acesteia va reveni complet administraţiei de la Kabul„, au răspuns insurgenţii într-o declaraţie în care afirmă că sunt „pe deplin pregătiţi” să riposteze.

După ce a declarat că talibanii şi gruparea Stat Islamic sunt responsabile pentru cele două atacuri, preşedintele Ghani a ordonat marţi forţelor afgane să „reia operaţiunile împotriva inamicului”. De câteva săptămâni, forţele afgane s-au mulţumit să se apere împotriva atacurilor talibanilor pentru a încuraja deschiderea negocierilor de pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *