Cele 10 motive pentru care ar putea câștiga Donald Trump sau Kamala Harris (Analiză BBC)

Sursa foto: Facebook / Kamala Harris

Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii se apropie de un deznodământ, dar cei doi candidați, Kamala Harris și Donald Trump, sunt umăr la umăr în sondaje. În condițiile în care amândoi ar putea ajunge la Casa Albă în urma scrutinului de marți, BBC prezintă 10 motive pentru care ambii candidați, Kamala Harris și Donald Trump, ar putea câștiga alegerile.

În condițiile în care distanța dintre Kamala Harris și Donald Trump este în marja de eroare a sondajelor, oricare dintre ei ar putea câștiga la o diferență de 2-3 procente, arată jurnaliștii britanici.

Potrivit analizei BBC, Donald Trump ar putea câștiga alegerile din SUA pentru următoarele cinci motive: nu este la putere, știrile negative par să nu îl afecteze, americanii par să rezoneze cu avertismentele sale privind migrația ilegală, pare un om puternic într-o lume instabilă și sunt mai puțini votanți cu studii superioare.

Kamala Harris, în schimb, ar putea câștiga pentru următoarele cinci motive, în viziunea BBC: Nu este Trump, nu este Biden, susține drepturile femeilor, sunt mai multe șanse ca votanții săi să participe la alegeri și a obținut – și cheltuit – mai mulți bani decât contracandidat.

Motive pentru care ar putea câștiga Donald Trump

În ceea ce privește ideea că Trump ar putea câștiga pentru că nu este la putere, BBC arată că, în general, în anul electoral 2024, partidele de opoziție au avut de câștigat în fața celor la putere.

Pe acest fond, sondajele arată că doar un sfert din americani sunt „satisfăcuți” de direcția în care se duce în prezent SUA. În paralel, deși Kamala Harris a încercat să se prezinte drept „schimbarea” de care are nevoie SUA, îi este greu să se distanțeze de administrația Biden, din care a făcut parte ca vicepreședinte, după cum mai arată analiza citată.

În Statele Unite ale Americii, starea economiei reprezintă principala problemă a populației. Cei mai mulți dintre americani susțin că se zbat pentru a face față prețurilor care au crescut după pandemia de COVID-19, deși rata șomajului este mică, iar bursele înfloresc, potrivit sursei citate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: