Skip to content
Sănătate

Cele 3 surse de infectare cu COVID-19. Medic: ”Dacă nu vom fi solidari și responsabili, o să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță, pentru că nu mai avem unde să-i punem”

INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Medicul Cristian Oancea, managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara susține că există trei surse de infectare cu coronavirus. Acestea sunt transportul în comun, petrecerile, mai ales ale adolescenților, și fabricile în care nu se respectă măsurile de protecție

În primul rând transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici.

Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, cei mai afectați fiind vârstnicii. Aceste 3 mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții”, a spus medicul.

Medicul mai spune că iresponsabilitatea și ignorarea măsurilor vor duce la un număr mare de cazuri cu Covid-19.

Am avut, cel puțin la noi în zonă, multe petreceri, cu reguli care nu se respectau, și aici autoritățile locale și-au făcut datoria. Cred că ignorarea acestor măsuri și iresponsabilitatea în special a adolescenților ne duc în punctul în care suntem.

Cert este că în curând, dacă nu vom fi solidari și dacă nu vom fi responsabili, o să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță, pentru că nu mai avem unde să-i punem”, a adăugat el, potrivit Digi 24.

Managerul speră ca, după noile măsuri care vor intra în vigoare de luni, 9 noiembrie, în 2 săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 să ajungă la un platou și apoi să înceapă să scadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *