Skip to content
Politică

Centenarul, lăsat în dorul lelii. Daniel Gheorghe îl amenință pe Tudose cu CCR EXCLUSIV

observatordeilfov.ro

Centenarul Marii Uniri pare că a fost lăsat în dorul lelii de către actualul guvern, condus de Mihai Tudose. Istoricul și deputatul PNL Daniel Gheorghe îl amenință pe premier cu o sesizare la Curtea Constituțională a României (CCR), dar în legătură cu altă problemă – cea privind relocarea în România a 1.942 de migranți din taberele din Grecia și Italia.

În ceea ce privește aniversarea Unirii de la 1918, Daniel Gheorghe a reclamat faptul că, „din păcate, interesul pe care Guvernul îl manifestă în acest moment pentru Centenar este mult mai mic față de ce ne așteptam”, iar „sumele pe care actualul guvern le preconizează a le aloca pentru activitățile legate de centenar sunt mult reduse față de ceea ce ar trebui să fie”.

În continuare, viceliderul grupului PNL din Camera Deputaților a criticat abordarea guvernamentală superficială a festivităților legate de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.

„Există o lege inițiată de noi, PNL, cu privire la Centenar, care a fost votată în Parlament, exista un Departament al Centenarului care a fost trecut absolut aiurea de la prim-ministru la Ministerul Culturii… Dar Centenarul nu ține doar de cultură; în toate aceste acțiuni sunt implicate mai multe ministere, mai multe autorităție publice: și Ministerul Apărării, și Ministerul de Interne, și cel de Externe, și Ministerul Justiției… Deci Centenarul nu este o festivitate pur omagială, care să fie considerată din aceeași categorie cu acțiunile de tip artistic. Centenarul reprezintă aniversarea celui mai important moment din istoria contemporană a românilor, are o mare implicație simbolică, o implicație legată de prestigiul național, de educația românilor în spirit patriotic… Sunt foarte multe elemente pe care trebuie să le luăm aici în calcul”, a punctat Daniel Gheorghe.

El a precizat că pregătește câteva proiecte de legi cu privire la Centenar, pe care le va depune în următoarea sesiune parlamentară.

„Eu, personal, am câteva propuneri legislative în legătură cu Centenarul, pe care le voi depune la Parlament în cursul acestei toamne. Sunt chestiuni care țin de latura educativă, comemorativă, de tot ceea ce înseamnă formarea tinerelor generații în spiritul național românesc, apoi de salvarea patrimoniului cultural, istoric și arhitectural legat de Centenarul Marii Uniri… O să vi le arăt în momentul în care le voi depune la Parlament, pentru că așa mi se pare corect”, a promis PNL-istul.

În altă ordine de idei, deputatul liberal a dat un asalt la baronii locali care monopolizează festivitățile aniversarea Marii Uniri.

„Ceea ce nu înțeleg mulți din toate partidele este că acest Centenar nu aparține niciunui partid politic, niciunei instituții, nu aparține nici măcar statului, ci aparține neamului românesc, în sine, și este un eveniment care trebuie să ne unească, să ne apropie pe toți; nu să ne dezbine.

Marea Unire s-a făcut prin aportul tuturor categoriilor socio-profesionale și al românilor din toate partidele politice, deci nu a fost o chestiune pe care s-o tratăm după cum văd că au impresia unii: că noi suntem din județul X sau Y, unde a avut loc un eveniment atunci, așa că noi monopolizăm Centenarul și noi știm mai bine. Asta este o absurditate și arată lipsa de viziune națională și de caracter patriotic din partea multor lideri politici din toate partidele – asta e interesant”, a comentat Gheorghe.

Ca să-și susțină cele spuse mai sus, Daniel Gheorghe a argumentat că Unirea a fost un act susținut atât de către liberali, cât și de către țărăniști, conservatori, reprezentanți ai Armatei și ai Bisericii și mai ales de familia regală.

„Omul politic fundamental al Marii Uniri a fost un liberal (Ion I.C. Brătianu), dar bineînțeles că au fost și național-țărăniști (Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Gheorghe Pop de Băsești), social-democrați (Ioan Flueraș), conservatori (Take Ionescu, Petre Carp, Alexandru Marghiloman), reprezentanți ai Armatei (mareșalii Alexandru Averescu și Constantin Prezan), militanți ai Bisericii (Miron Cristea, Iuliu Hossu), au fost mai presus regele Ferdinand și Regina Maria… Deci a fost un moment în care – iată – au contribuit oameni din toate zonele politice și istorice (de la Ion Inculeț din Basarabia și Iancu Flondor din Bucovina până la liderii vechilor partide de la București)… Deci Centenarul e o chestiune sensibilă și nu ar trebui tratată nici politicianist, nici într-o cheie electorală”, a subliniat deputatul de Ilfov.

Discuția despre acest subiect s-a încheiat cu deputatul PNL trăgând un semnal de alarmă către Guvern: în timp ce autoritățile de la București dau dovadă de delăsare în legătură cu Centenarul, cele de la Budapesta au deja un plan revanșard, bine finanțat.

„Cred că ar trebui să ne uităm în jurul nostru, unde Ungaria investește zeci de milioane de euro – se pare – într-o propagandă împotriva Tratatului de la Trianon, care a consfințit unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Sunt provocări care au loc în jurul nostru și acum e momentul să fim uniți”, a atras atenția viceliderul grupului PNL din Camera Deputaților.

Celălalt subiect despre care am stat de vorbă cu Daniel Gheorghe s-a referit la cei 1.942 de migranți pe care Mihai Tudose a anunțat că România este gata să îi ia din taberele din Grecia și Italia.

Pentru început, parlamentarul a ținut să facă o distincție între refugiați și migranți.

„Din start, noi nu trebuie să primim migranți. Una sunt refugiații (care pleacă să-și salveze viața și libertatea în apropierea granițelor – de exemplu, în jurul Siriei: în Iordania, Liban, Turcia) și alta sunt migranții. Migranții economici vin, plătind bani unor rețele de traficanți de persoane și mulți sunt chiar victime ale traficului de persoane – își pun viața în pericol… Eu nu cred că România trebuie să devină o țintă pentru migranți. Categoric, România nu trebuie să accepte cotele obligatorii de migranți”, a spus Gheorghe.

Mai mult: Daniel Gheorghe a avertizat că un astfel de val migraționist atrage după sine amenințări teroriste. În altă ordine de idei, istoricul a explicat că relocarea migranților fără voia lor ar echivala cu o deportare – așadar, cu o încălcare a drepturilor omului.

Din păcate, vedem cum se propagă terorismul islamist în Europa în ultima perioadă și chiar mi s-ar părea o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale ca noi să acceptăm migrația în masă și acest dictat al cotelor obligatorii, care este străin de adevăratele valori europene. În primul rând, tu, dacă primești de-a valma 2.000 de oameni pe teritoriul țării noastre, încalci Constituția României, care spune clar că este interzisă colonizarea sau strămutarea de populații străine pe teritoriul României. În al doilea rând, asta reprezintă o formă de tratament care încalcă drepturile omului, dat fiind faptul că este un anumit tip de deportare cu forța a unor populații undeva unde ele nu vor să vină sau să ajungă, pur și simplu.

Eu cred că actualul guvern tratează această problemă într-o cheie care nu are nimic de a face cu interesul României. Ar trebui să fim mai atenți la toate rețelele de traficanți de persoane dinspre Turcia și Bulgaria, și să întărim paza la frontieră – atât în sectorul terestru, cât mai ales pe zona navală, unde vedem că avem de a face cu o presiune crescândă în ultima perioadă a acestor rețele de trafic de persoane. Eu cred că România trebuie în primul rând să-și apere propriile interese și să rămână o țară sigură și stabilă, așa cum este acum”, a detaliat PNL-istul.

Întrebat dacă PNL este pregătit să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) o eventuală HG sau OUG legată de preluarea migranților, Daniel Gheorghe a răspuns: „Absolut. Cred că am ataca acea decizie din prima clipă în care ea s-ar lua”.

„Noi nu putem să ne jucăm cu astfel de lucruri, nu putem să atentăm la Constituția României și să vedem cum România (care și așa a fost ținută pe nedrept în afara spațiului Schengen) este tratată ca o zonă de carantină pentru migranții din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Este absolut inadmisibil! România trebuie să meargă pe aceeași linie ca alte țări din Europa Centrală și de Est, precum Polonia, Cehia și multe alte țări care au spus clar că nu acceptă impunerile Bruxelles-ului cu privire la cotele obligatorii de migranți și că, în mod automat, acceptarea acestor cote ar fi o gravă încălcare a legii. Eu cred că actualul guvern nu va risca în așa măsură, încât să-și ostilizeze și opinia publică (care nu dorește ca România să fie transformată într-o țintă a migrației ilegale) și să dea un atac la Constituția României și la ordinea de drept existentă acum în această țară”, a încheiat deputatul PNL.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *