Centru medical nou, nefuncțional din lipsă de personal

spital
Sursa foto: ministerul Sanatatii

O investiţie de aproximativ două milioane de euro din municipiul Arad s-a finalizat acum doi ani cu un centru medical nou care însă este nefuncţional, pentru că nu are niciun angajat din cei 58 de care are nevoie.

Fostul Ambulatoriu CFR este cea mai veche policlinică din municipiul Arad, dar nu a mai funcţionat din 2014. Clădirea degradată din centrul oraşului a fost preluată de MApN în 2018 şi a fost reabilitată, proiect care a costat un milion de euro şi a fost finalizat în 2021. Ulterior, s-au mai cheltuit 5,5 milioane de lei pentru achiziţia de echipamente medicale şi mobilier, însă centrul medical noul creat nu a fost deschis.

Deputatul Sergiu Bîlcea (PNL Arad) a atras atenţia, miercuri, asupra acestei probleme, arătând că „o investiţie guvernamentală în sistemul de sănătate arădean, Policlinica CFR, finalizată deja, este încă nefuncţională din cauze birocratice”, potrivit Agerpres.

Deputatul a transmis, printr-un comunicat de presă, că a semnalat această problemă Ministerului Apărării Naţionale şi a cerut să se ia măsuri „pentru punerea în funcţiune a policlinicii”.

„În răspunsul primit, MApN apreciază că investiţiile în dotări sunt suficiente pentru buna funcţionare a unităţii medicale. De asemenea, se specifică faptul că blocajul este legat de problema angajării personalului necesar. Statul de funcţii, 58 de posturi civile şi militare, a intrat în vigoare la începutul anului. MApN a transmis Ministerului Sănătăţii macheta cu posturile vacante şi bugetate, care va trebui aprobată de Guvern. Demersurile sunt în desfăşurare în acest moment, evident cu un ritm mai lent decât ne-am dori. Voi urmări în continuare acest proces birocratic, consider că Policlinica CFR este o investiţie bine venită care trebuie valorificată cât mai repede pentru ca arădenii să beneficieze de servicii medicale de calitate”, a transmis parlamentarul.

În luna februarie, conducerea Spitalului Clinic Militar de Urgenţă vDr. Victor Popescu” Timişoara, de care aparţine viitoarea facilitate medicală din Arad, a transmis, la solicitarea AGERPRES, că pentru operaţionalizarea centrului au avut loc achiziţii de mobilier, tehnică şi echipamente medicale, dar şi echipamente informatice şi de comunicaţii.

„Fiind o facilitate medicală militară, încadrarea cu resursă umană a Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu Arad se face în conformitate cu prevederile legale specifice gestionării resursei umane a MApN. În prezent s-a finalizat procedura de aprobare a structurii organizatorice, inclusiv arhitectura de personal”, se arăta în răspunsul scris transmis AGERPRES.

În decembrie 2020, secretarul de stat în cadrul MApN Marius Bălu declarase, într-o conferinţă de presă, că viitorul centru va fi destinat atât civililor, cât şi militarilor.

„Este un obiectiv ambiţios al Ministerului Apărării Naţionale care, odată finalizat, va da un centru medical de elită nu numai membrilor sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cât şi tuturor cetăţenilor Aradului. Acest proiect se integrează într-o viziune mai amplă a MApN de îmbunătăţire a calităţii vieţii personalului”, spunea Marius Bălu.

Conform detaliilor oferite de autorităţi în 2020, viitorul centru medical va avea 16 cabinete pe două ture, 22 medici specialişti, 23 de asistenţi medicali, medic stomatolog, tehnician dentar, dar şi două laboratoare – unul de analize medicale şi unul de imagistică medicală.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: