CEO-ul Wiener Privatklinik din Viena vrea să angajeze asistente din România

parlament viena
Sursa foto: Pixabay

Wiener Privatklinik din Viena, unde deja lucrează câţiva medici români şi 20 de asistente românce, vrea să mai angajeze asistente din România, a declarat pentru News.ro Thomas Peter Ebm, CEO al Wiener Privatklinik. ”Lucrează foarte bine, sunt extrem de calificate”, afirmă el, subliniind totodată că mai mult de un sfert dintre pacienţii internaţionali ai spitalului sunt români, cele mai solicitate servicii fiind cele oncologice. De asemenea, spitalul investeşte 70 milioane euro pentru extinderea cu o suprafaţă de 22.000 de metri pătraţi.

De altfel, spitalul a fost inclus pentru al patrulea an consecutiv în clasamentul celor mai bune spitale din lume – World’s Best Hospitals – realizat de publicaţia americană Newsweek în colaborare cu Statista. Ediţia din acest an a clasamentului cuprinde peste 2.400 de spitale din 30 de ţări.

La Wiener Privatklinik lucrează şi câţiva medici români, unii dintre studiind la Universitatea din Viena.

”Personalul nostru este internaţional. Avem şi câţiva medici români, educaţi în Viena, şi avem şi o secţie de asistente din România, sunt români şi în cadrul personalui administrativ. Ne dorim să avem o echipă mixtă internaţională, mai ales să putem depăşi barierele lingvistice”, a precizat reprezentantul Wiener Privatklinik.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: