Skip to content
Societate

Ceremonie de certificare a detaşamentului Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, la Mihail Kogălniceanu

news.ro

Ceremonia de certificare a detaşamentului Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii are loc, vineri, la baza de la Mihail Kogălniceanu, la aceasta urmând să asiste miniştrii Apărării din cele două state, Vasile Dîncu şi Ben Wallace. Ceremonia va include şi o demonstraţie de executare în comun a unei misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, la care vor participa aeronave ale forţelor aeriene britanice, italiene şi române.

Potrivit MApN, ceremonia dedicată certificării detaşamentului Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii sosit în România pentru a executa misiuni de Poliţie Aeriană Întărită va avea loc vineri, începând cu ora 11.00, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Activitatea va avea loc în prezenţa ministrului apărării naţionale, Vasile Dîncu, a omologului său din Marea Britanie, Ben Wallace, a secretarului de stat în Ministerul italian al apărării, Giorgio Mulé, precum şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a comandantului Centrului de Operaţii Aeriene Multinaţionale Torrejon, generalul-locotenent Fernando de la Cruz Caravaca, a ambasadorului Marii Britanii în România, Andrew Noble, şi a şefilor Forţelor Aeriene din Italia, Marea Britanie şi România.

Evenimentul va include şi o activitate demonstrativă de executare în comun a unei misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, la care vor participa aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Britanice, Forţelor Aeriene Italiene şi Forţelor Aeriene Române, informează news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *