Ceremonie în memoria lui Charlie Kirk la Arizona. Donald Trump şi JD Vance, printre participanţi

Sursa foto: Wikipedia, the free encyclopedia

Preşedintele Donald Trump şi vicepreşedintele său JD Vance vor participa, duminică, la o ceremonie omagială adusă influencerului ultraconservator asasinat Charlie Kirk, într-un stadion cu peste 60.000 de locuri din Arizona.

Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, a fost asasinat pe 10 septembrie, fiind împuşcat în gât în timp ce modera o dezbatere pe un campus universitar din Utah, în vestul ţării, un dramă care a reaprins profundele diviziuni politice americane.

Presupusul său ucigaş, Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, şi-a explicat gestul în faţa apropiaţilor prin „ura” pe care, potrivit lui, Charlie Kirk o transmitea, au dezvăluit autorităţile locale.

Figură a dreptei MAGA („Make America Great Again”), Charlie Kirk îşi folosea milioanele de abonaţi de pe reţelele sociale şi intervenţiile sale în universităţi pentru a-l apăra pe Donald Trump şi a-şi difuza ideile naţionaliste, creştine şi tradiţionaliste în rândul tinerilor.

Înainte chiar de identificarea sau arestarea presupusului criminal, preşedintele american, care a recunoscut rolul lui Charlie Kirk în alegerea sa în noiembrie 2024, l-a calificat drept „martir al adevărului şi al libertăţii” şi a incriminat retorica „stângii radicale”.

Preşedintele american, vicepreşedintele său, foarte apropiat de Charlie Kirk, dar şi secretarul de stat Marco Rubio, ministrul apărării Pete Hegseth, fiul mai mare al lui Donald Trump, Donald Trump Jr, sau comentatorul ultraconservator Tucker Carlson vor lua cuvântul în cadrul acestui omagiu, care va începe duminică la ora 11:00 (18:00 GMT).

Văduva sa, Erika Kirk, care preia conducerea organizaţiei sale de tineret Turning Point USA, se va adresa, de asemenea, publicului prezent la State Farm Stadium din Glendale (sud-vest), cu o capacitate de 63.000 de locuri, extensibilă la peste 73.000.

„Vom avea două avioane pline cu personal de la Casa Albă, ceea ce arată cât de multe persoane a impresionat Charlie Kirk la cel mai înalt nivel al guvernului nostru”, a subliniat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a executivului american, Karoline Leavitt.

La Phoenix, în faţa sediului Turning Point USA, organizaţia de tineret fondată de Charlie Kirk, sute de persoane au defilat sâmbătă pentru a depune flori, steaguri cu stele sau baloane albastre, roşii şi albe.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: