Skip to content
Justitie

Cererea de chemare în judecată a Parlamentului formulată de Renate Weber a fost trimisă comisiilor juridice

Inquam Photos / George Călin

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis trimiterea la comisiile juridice pentru un punct de vedere asupra cererii de chemare în judecată a Parlamentului formulată de Renate Weber. Termenul elaborării punctului de vedere este 30 iunie.

„Comisiile juridice sunt cele care au formulat raportul, adică analiza motivelor pentru care a fost revocată din funcţia de Avocat al Poporului Renate Weber. Am transmis către comisiile juridice să formuleze un răspuns. Ei sunt specialişti şi pot să formuleze toate argumentele de natură juridică faţă de solicitarea formulată de doamna Weber”, a explicat Ludovic Orban, marţi la Parlament.

Preşedintele Camerei a mai spus că cele două Camere ale Parlamentului vor fi reprezentate în instanţă pe data de 2 iulie, după cum prevede citaţia transmisă de Renate Weber. Liderul PNL a adăugat că au fost argumente foarte solide pentru schimbarea din funcţie a Avocatului Poporului.

„Eu v-am spus, noi am avut argumente foarte solide, încălcări ale Constituţiei şi legislaţiei ţării, făcute de Avocatul Poporului. În baza acestor argumente am decis revocarea din funcţie a doamnei Renate Weber. Iar eu v-am spus aşa, ca o propoziţie: Renate Weber a acţionat ca un avocat al PSD şi a pus în pericol viaţa şi sănătatea românilor”, a mai spus Orban.

Renate Weber a dat în judecată Camera Deputaţilor şi Senatul şi a solicitat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să anuleze hotărârea Legislativului prin care a fost revocată de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului.

Primul termen în instanţa va fi vineri, 2 iulie. Cererea formulată de Renate Weber a fost înregistrată la Secţia a IX-a contencios administrativ de la Curtea de Apel Bucureşti pe 17 iunie şi are ca obiect „anulare act administrativ – hot. nr. 36/16.06.2021”.

Pe 16 iunie, Parlamentul a votat în plen reunit proiectul de hotărâre privind revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

CCR a decis că revocarea ei din funcţie este neconstituţională, potrivit unor surse politice. Conform aceloraşi surse, decizia a fost luată în unanimitate, judecătorii Curţii considerând că Renate Weber nu a avut posibilitatea sa se apere.

PSD a depus joi sesizarea referitoare la această hotărâre a Parlamentului nr. 36/2021 şi în text preciza că deciza Legislativului pentru revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională, deoarece încalcă prevederile referitoare la principiul legalităţii şi durata de 5 ani a mandatului acestuia.

Totodată, Comisia de la Veneţia a cerut explicaţii preşedinţilor Camerelor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în legătură cu revocarea lui Renate Weber din postul de Avocat al Poporului, într-o scrisoare transmisă la o zi de la votul din Parlament pe această temă.

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat, cu majoritate de voturi, miercurea trecută aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să fie în funcţia de Avocat al Poporului. Acesta este lector la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi a fost propus pentru această poziţie de către UDMR şi este susţinut şi de PNL.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *