Skip to content
Politică

Cererea lui Dan Voiculescu de anulare a pedepsei se judecă în continuare la Curtea de Apel Bucureşti

Procesul în care Dan Voiculescu cere anularea pedepsei de 10 ani de închisoare în dosarul privind privatizarea ICA se judecă în continuare la Curtea de Apel Bucureşti, asta după ce ICCJ i-a respins cererea de strămutare a cauzei la o altă instanţă.

Avocaţii lui Dan Voiculescu au depus, în 18 august, la Curtea de Apel Bucureşti, o contestaţie în anulare cu privire la pedeapsa primită de acesta în dosarul ICA, iar imediat după acest demers au formulat o cerere de strămutare a cauzei la o altă curte de apel din ţară.

Motivele invocate de avocaţii lui Voiculescu au fost legate de mediatizarea excesivă a dosarului, dar şi de faptul că magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea nu ar fi fost imparţiali atunci când au dat sentinţa în cauză.

Cererea de strămutare a procesului în care Dan Voiculescu solicită anularea pedepsei a fost însă respinsă ca nefondată de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au dispus astfel ca acest proces să fie analizat în continuare de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti a stabilit ca cererea lui Dan Voiculescu de anulare a pedepsei să se judece în 14 octombrie, informează mediafax.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *