Cetățenii din Brașov cer noi reguli pentru instalarea antenelor GSM

Cetățenii din Brașov sunt revoltați după ce o antenă GSM a fost instalată la mai puțin de 20m de casele oamenilor. Aceștia cer noi reguli pentru instalarea antenelor care pot provoca radiații în tot cartierul și pot pune în pericol viața oamenilor.

În cartierul Avantgarden 1, din Brașov, antena GSM a fost instalată la o înălțime față de sol de circa 7-8 metri și la o distanță de circa 15-20 de metri față de primele blocuri ale cetățenilor (foto mai jos).

„Această situație este una fără precedent în România, până în prezent aceste antene fiind montate la înălțime de minim 30 de metri, de regulă pe blocuri cu 10 etaje sau mai mult”, precizează brașovenii.

Cetățenii subliniază că nu există „nici un studiu științific care să demonstreze faptul că acestea nu afectează sănătatea omului”. Din acest motiv, aceștia le cer autorităților să introducă noi reguli pentru instalarea antenelor GSM.

 

Pentru a se proteja de eventuale riscuri asupra sănătății, cetățenii cer introducerea următoarelor condiții pentru instalarea antenelor GSM:

  1. obținerea avizului Compartimentului Protecția Mediului din Departamentul Arhitectului Șef din primării;
  2. amplasarea antenelor GSM să fie interzisă la o distanță mai mică de 200 de metri față de locuințe/ ansambluri rezidențiale, respectiv la o distanță mai mică de 300 metri față de grădinițe, școli, spitale și centre de îngrijire a persoanelor în vârstă;
  3. amplasarea antelelor GSM să se facă, obligatoriu, la un regim de înălțime mai mare de 30 de metri față de sol, fiind interzisă amplasarea pe orizontala unui spațiu destinat locuințelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și centrelor de îngrijire a persoanelor în vârstă”.

În cazul antenelor GSM, este evidentă situația în care câmpurile electromagnetice de joasă frecvență sau de radiofrecvență generate reprezintă o asemenea poluare, pentru a fi necesar acordul tuturor vecinilor din proximitate.

Studiile științifice se axează în principal pe problema dacă expunerea pe timp îndelungat la radiațiile stațiilor de telefonie mobilă provoacă cancer. Dar nu s-a stabilit cu un anumit grad de certitudine că antenele GSM nu au nici un efect periculos asupra vieții și sănătății unei persoane ce locuiește permanent în preajma acestor dispozitive. Astfel, cetățenii trebuie să fie protejați și să beneficieze de principiul precauției.

Dreptul internațional, de partea cetățenilor

Inclusiv mai multe prevederi din dreptul european și internațional le dau dreptate cetățenilor care se plâng de această problemă. Tratatul Uniunii Europene protejează sănătatea cetățenilor și le recomandă autorităților să fie atente atunci când instalează antenele GSM.

Raportul Comisiei Europene privind punerea în aplicare a Recomandării CE din 12.07.1999 privind limitarea expunerii publicului larg la câmpuri electromagnetice (0Hz- 300 GHz):

  • la pct. 1, precizează că aceste câmpuri electromagnetice (CEM) „pot avea efecte biologice în anumite condiții”.
  • la pct. 3, cere să se asigure „un nivel ridicat de protecție a sănătății umane”.
  • la pct.4, se precizează faptul că nu există certitudini privind neafectarea sănătății umane ca urmare a expunerii îndelungate la CEM (RF/ IF/ ELF), subliniind faptul că „evaluarea și estimarea corectă a posibilelor efecte asupra sănătății în urma expunerii pe termen lung la câmpurile IF sunt importante deoarece expunerea umană la aceste câmpuri este în creștere ca urmare a apariției tehnologiilor noi și în curs de dezvoltare”, dar mai ales „concluzia anterioară potrivit căreia câmpurile magnetice ELF sunt posibil cancerigene, întemeiate în primul rând pe rezultatele studiilor epidemiologice asupra leucemiei la copii, este încă valabilă.
  • la pct.5.2.1, se menționează că „din rațiuni de precauție, în unele țări (ale UE – n.a) sunt puse în aplicare abordări mai restrictive. În Belgia, un decret regal stabilește limita valorilor de bază, care este de patru ori mai strictă pentru câmpuri RF între 10 MHz și 10 GHz. Grecia aplică factori de reducere de 60% sau 70% la restricțiile de bază pentru toate antenele terestre (60% când antenele sunt amplasate la mai puțin de 300 de metri de școli, grădinițe, spitale sau centre de îngrijire a persoanelor în vârstă.

De asemenea, Convenția Drepturilor Omului protejează dreptul la sănătate al cetățenilor, ceea ce presupune și eliminarea din mediul biologic al individului a oricărui risc potențial pentru sănătatea și bunăstarea sa.

Inclusiv instituțiile statului român au recunoscut nocivitatea radiațiilor electromagnetice. Prevederile din Art.16, alin.(1) din Ordonanța nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcționarilor publici, prin care Statul Român recunoaște nocivitatea radiațiilor electromagnetice neionizante emise de antenele de telefonie mobilă prin acordarea unui spor de până la 10% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare funcționarilor publici „care desfășoară activitate în autoritățile şi instituțiile publice în care funcționează instalații ce generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: