Euroalegeri Cetăţenii italieni pot vota pentru alegerile europarlamentare la Institutul Italian de Cultură

Sursa foto: Freepik

Cetăţenii italieni rezidenţi în România şi cei aflaţi temporar în ţara noastră pot vota candidaţii pentru Parlamentul European aflaţi pe listele Italiei pe 7 şi 8 iunie, la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES de Ambasada Italiei la Bucureşti, votul în România pentru membrii Parlamentului European aflaţi pe listele Italiei va avea loc vineri, 7 iunie, de la ora 17,00 la ora 22,00 şi sâmbătă, 8 iunie, de la ora 7,00 la ora 18,00 la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Aleea Alexandru 41, sector 1, Bucureşti.

Cetăţenii italieni trebuie să meargă personal la secţiile de votare înfiinţate la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti pentru a vota.

„Pot vota alegătorii italieni rezidenţi în România şi înregistraţi în AIRE, care nu au optat pentru votul membrilor Parlamentului European aflaţi pe listele României şi alegătorii italieni aflaţi temporar în România din motive de studiu sau muncă şi membrii familiei care locuiesc cu aceştia care au solicitat acest lucru până la data de 21 martie 2024. Aceştia trebuie să prezinte un act de identitate valabil şi certificatul de alegător trimis de Ministerul de Interne italian la domiciliul sau reşedinţa lor. Alegătorii care nu au primit certificatul de alegător vor putea solicita un duplicat începând cu data de 4 iunie la Secţia Consulară a Ambasadei Italiei la Bucureşti”, se arată în comunicat.

Ambasada Italiei subliniază că „votul dublu este întotdeauna interzis”.

„Cine votează pentru candidaţii la funcţia de membru al Parlamentului European aflaţi pe listele României nu-i va putea vota şi pe cei aflaţi pe listele Italiei şi invers, cine votează pentru candidaţii la funcţia de membru al Parlamentului European aflaţi pe listele Italiei la secţiile instituite la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti nu o va putea face şi la secţiile de votare din Italia şi invers, alegătorii care deţin mai multe cetăţenii ale ţărilor membre ale Uniunii Europene îşi pot exercita dreptul de vot numai o dată, în favoarea candidaţilor la funcţia de membru al Parlamentului European aflaţi pe listele unui singur stat dintre cele ai căror cetăţeni sunt”, menţionează documentul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: