Skip to content
Societate

Cezar Preda dezminte informațiile privind o posibilă faptă de corupție: „O asemenea nominalizare pentru ICR supără pe mulți”

facebook.com

Astăzi, presa din România scrie, citând ca sursă AFP, că mulți foști sau actuali aleși în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) ar face obiectul unei „puternice suspiciuni” de corupție. Proveniți din parlamentele naționale ale unora dintre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, acești politicieni sunt suspectați că au fost „cumpărați” de autoritățile de la Baku în schimbul votului lor, în ianuarie 2013, în cazul unui raport care denunța situația prizonierilor politici din fosta republică sovietică. Pe lista neagră ar figura și liberalul Cezar Preda, propus de PNL pentru un post la conducerea ICR Paris, care este acuzat, între altele, că ar fi avut interese de afaceri în zonă.

Într-o intervenție în exclusivitate pentru PS News, Cezar Preda a precizat că este de fapt victima unei vânători de vrăjitoare, în contextul nominalizării pentru ICR Paris, iar chestiunile apărute în presă ar fi fost lămurite de multă vreme.

“Toate chestiunile apărute în presă sunt legate de posibila mea numire la ICR. Restul sunt chestiuni reîncălzite care apar în general când se face o nominalizare pentru un anumit post.

Eu aș vrea să spun vis-a-vis de chestiunea aceasta că nu am fost niciodată acuzat de suspiciuni de corupție. În raportul care s-a făcut atunci a fost vorba despre Azerbaidjan și eu am fost băgat într-o oală cu alți vechi raportori. Lucrurile au fost lămurite. Bineînțeles că această chestiune s-a tranșat, lucrurile au revenit la normal imediat. A fost o analiză și la nivelul comisiilor din Parlamentul României. S-a ajuns la concluzia că anumite chestiuni inserate în acel raport erau total neadevărate. Chiar atunci am avut confirmarea acestor chestiuni de la domnul Corlățean. Toată chestiunea era pentru că eu ajunsesem președintele grupului Partidului Popular European în Adunarea Parlamentară, cel mai mare grup de acolo. Iar asta nu dădea bine – să ajungă unul din Estul Europei președintele grupului. M-am bătut cu o olandeză care fusese pupila domnului Junker.

Dar lucrurile acestea au fost tranșate de acum 5-6 ani. Deci lucrurile sunt atât de clare, încât a da în presă anumite chestiuni care sunt așa vagi, sau cu mantă, mie nu mi se par corecte, dar le înțeleg pentru că o asemenea posibilă nominalizare pentru ICR supără pe mulți”, a precizat Cezar Preda în exclusivitate pentru PS News.

Amintim că Cezar Preda este propus de PNL pentru un post la conducerea ICR Paris. Institutul are o poziție-cheie în promovarea culturii românești prin cele 18 filiale din străinătate și este sub autoritatea Senatului României. În trecut, Cezar Preda a fost parlamentar PDL și PNL. Totodată, Cezar Preda fost președinte al Comisiei de Securitate Națională și președinte al Comisiei de Control a activității SRI. În 2020, acesta a anunțat că se retrage din politică, odată cu încheierea mandatului de deputat de Buzău.

Conform procedurii, președintele Institutului Cultural Român este cel care înaintează propunerile privind numirea directorilor la filialele Institutului Cultural Român din străinătate către ministerul Culturii, ministerul Afacerilor Externe care le avizează și le trimite Parlamentului.

Institutul Cultural Român se află în subordinea Parlamentului, iar comisiile de cultură sunt cele care recomandă plenului validarea propunerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *