Skip to content
Societate

CFR Călători lansează trenuri pentru Electric Castle. Compania nu precizează însă dacă oamenii pot ajunge la timp

Inquam Photos / George Călin

CFR Călători a anunţat printr-un comunicat că lansează trenuri pentru Electric Castle cu preţuri începând de la doar 4,4 lei de la Cluj Napoca la Bonţida.

Compania precizează că oamenii pot ajunge “rapid şi fără griji la festival”, ambele termene fiind destul de evazive şi discutabile după întârzierile înregistrate în ultima vreme de trenuri.

Alege să mergi la festivalul Electric Castle cu CFR Călători, de la Cluj Napoca la Bonţida cu doar 4,40 lei. În perioada 6-8 august 2021, mai multe trenuri ale CFR Călători vor avea programată o oprire suplimentară la BONŢIDA pentru ca tu să ajungi rapid şi fără griji la festivalul tău preferat. Din toată ţara ajungi la Electric Castle cu CFR Călători, verifică mersul trenurilor pe www.cfrcalatori.ro sau pe aplicaţia mobilă CFR Călători şi alege trenul potrivit nevoilor tale”, a anunţat CFR Călători.

Un bilet de tren pentru un adult de la Bucureşti Nord la Bonţida, cu schimbare în Cluj Napoca, clasa a 2-a, este 90,05 lei. Pe distanţa Cluj Napoca – Bonţida, un bilet pentru un adult la clasa a 2-a este de 4,40 lei.

Comuna Bonţida, aflată la 30 km distanţă de Cluj Napoca şi la 17 km de Gherla.

Festivalul Electric Castle se desfăşoară în perioada 6-15 august 2021 şi este primul festival din România care a mutat muzica electronică şi concertele live pe scenele indoor sau în aer liber ale unui castel, desfăşurându-se în incinta Castelului Banffy din Bonţida.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *