Skip to content
Sport

CFR Cluj – noua “veche” campioană a României

Formaţia CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României pentru a cincea oară în istoria sa şi pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CSU Craiova. Cu o etapă înainte de final, CFR Cluj are cinci puncte avans faţă de ocupanta locului 2, FCSB.

Antrenorul Dan Petrescu a declarat că se bucură de faptul că s-a întors la CFR Cluj, însă consideră că titlul de campion al României trebuie împărţit cu ceilalţi tehnicieni care au pregătit echipa, cel mai mare merit avându-l, în opinia lui, Antonio Conceicao.

Să câştigi campionatul de două ori nu este uşor, de când s-a făcut campionatul cu play-off nu a mai reuşit nimeni asta. Aceşti băieţi extraordinari merită felicitări. Mă bucur că am luat decizia să mă întorc, pentru că nu am fost sigur de ea. Dacă câştigi trofee, e clar că te bucuri. Meritul este al jucătorilor şi al celor care au condus echipa înaintea mea. Edi Iordănescu a condus-o vreo două meciuri, Conceicao marea majoritate, Alin Minteuan a avut şi el cinci meciuri şi eu am fost un fel de atacant care trebuia să finalizez ce au început ei. Munca mea a fost cea mai grea, pentru că în play-off meciurile sunt de trei puncte, nu ca în campionat când sunt meciuri de 1,5 puncte. Nu prea am dormit, şi de stres, nu mi-a fost uşor, mai ales când ştiam că presiunea va fi foarte mare. Trofeul ăsta trebuie împărţit cu ceilalaţi antrenori care au fost aici. Am fost un atacant, care trebuie să finalizeze ce au început alţii, iar munca atacantului este cea mai grea. Cred că cel mai mare merit îl are Toni Conecicao, care a condus echipa mult timp, dar să nu uităm nici de Alin, nici de Edi iordănescu. Cred că e prima oară când o echipă care ia campionatul a avut patru antrenori. Meciurile de play-off, în aceste două luni, m-au dărâmat, cred că de aceea sunt şi aşa răcit şi puţin stresat, pentru că am trăit totul la intensitate maximă şi nu aveam voie să facem nici un pas greşit. Să nu pierzi nici un meci nu e uşor. Nu am fost de la început, mi-a fost mai greu ca anul trecut şi am spus de la început că au fost greşite achiziţiile. Au plecat foarte mulţi jucători care au fost cu mine şi din păcate nu a fost  nimic adus care să se impună în primul 11. Asta este o problemă pe care trebuie să o rezolvăm acum, în vară„, a spus antrenorul campioanei, conform News.ro.

Dan Petrescu a anunţat ca le va da liber începând de luni jucătorilor de bază.

Mai avem un meci în play-off şi aş vrea să terminăm neînvinşi, dar mulţi jucători vor primi vacanţă de mâine, pentru că vacanţa e mică şi sunt jucători importanţi, cu o vârstă înaintată. Dar în acelaşi timp mă voi gândi să mergem să câştigăm şi meciul următor (n.r. – cu FCSB), vrem să terminăm campionatul cu fruntea sus, după care trebuie să vedem cum să facem nişte achiziţii bune şi să reuşim să ajungem cât mai departe în cupele europene. Obiectivul este să ajungem ori în Champions League, ori în Europa League„, a precizat el.

CFR Cluj a mai câştigat titlul de campioană în 2008, 2010, 2012 şi 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *