Cheltuieli tot mai mari pentru localități tot mai mici. Lista mandatelor câștigate cu mai puțin de 300 de voturi

Sursă foto: Facebook

Amânarea reorganizării administrativ-teritoriale a dus la situația alegerii unor primari de către o mână de oameni, uneori prin metode controversate, edili care apoi beneficiază de salarii mărite de mai multe ori în prag de an electoral.

Datele ultimului recensământ arătau că 25 de unități administrativ-teritoriale nu au nici măcar 500 de locuitori, ceea ce înseamnă că numărul votanților va fi de ordinul zecilor sau al sutelor, fiind uneori întâlnită problema numărului considerabil de voturi pe liste suplimentare, adică de la persoane care vin și se mută în localități, în acte, cu puțin timp înainte de alegeri. Cea mai mică comună din țară, Bătrâna (Hunedoara), avea la ultimul recensământ 86 de locuitori. La ultimele alegeri locale, primarul (Radu Herciu – PNL), care a fost și singurul candidat, a obținut 126 de voturi. O situație paradoxală e cea a statisticii voturilor. 81 dintre voturi sunt de la persoane de pe listele electorale permanente, iar 64 au fost de la persoane de pe listele suplimentare, fiind înregistrate numeroase voturi nule.

A doua cea mai mică localitate din România, Ceru Băcăinți (Alba), cu 195 de persoane, a avut în 2020 primarul votat cu 163 de voturi. Ioan Trif (PMP) obținut 67,91% din voturi, la o rundă de alegeri unde pe listele suplimentare au fost 61 de voturi, iar 177 pe cele permanente. Situație greu de interpretat a fost în comuna Bara (210 locuitori) din Timiș, unde Casian Ursu (PSD) a câștigat primăria cu 279 de voturi (55,91%). Doar 183 de dintre voturi erau ale unor persoane de pe listele electorale permanente, în timp ce 327 de voturi au fost consemnate la persoane trecute pe listele suplimentare.

Puterea listelor suplimentare

În Bulzeștii de Sus (210 locuitori) din Hunedoara, Ion Suba (PSD) a câștigat cu 162 de voturi (52,25%), în timp ce principalul contracandidat a luat 131 de voturi. Și aici o importanță deosebită au avut-o cei de pe listele suplimentare, adică 134 de persoane, în timp ce 180 dintre votanți au fost de pe cele permanente.

În localitatea Brebu Nou (264 locuitori) din Caraș-Severin, Ioan Buda de la PSD a câștigat cu 145 de voturi (58,23%) primăria. Au fost înregistrați un număr de 159 de votanți pe listele suplimentare, în timp ce pe permanente erau 87. Așadar, aproape dublu, problemă generată de practicarea turismului electoral legal, adică de mutarea unor cetățeni din localități mai mari în localități mai mici, temporar, ceea ce le permite să voteze inclusiv la locale, când absolut fiecare vot contează.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: