Un chestionar realizat în instanțele din România arată că majoritatea respondenților au fost satisfăcuți de timpul de soluționare a dosarelor, de imparțialitatea judecătorilor și de claritatea hotărârilor.
Consiliul Superior al Magistraturii a prezentat rezultatele unui chestionar de evaluare a gradului de satisfacție a părților implicate în procesele derulate în instanțele din România.
În total, 3.174 de persoane, justițiabili, avocați, consilieri juridici, martori și alți participanți au răspuns la întrebări privind modul de funcționare a sistemului judiciar.
Potrivit datelor centralizate, 72% dintre respondenți au fost mulțumiți de timpul scurs între înregistrarea acțiunii și primul termen de judecată, iar 70% s-au declarat mulțumiți de intervalele dintre termene.
În privința soluțiilor pronunțate, 75% au apreciat că acestea au fost corecte, iar 67% au considerat hotărârile clare și ușor de înțeles.
De asemenea, 79% dintre participanți au perceput judecătorii ca fiind imparțiali, iar 77% s-au declarat satisfăcuți de modul în care s-au desfășurat procedurile în sala de judecată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News