Skip to content
Politică

Chirica, după gravele VIOLENȚE: Dragnea și infractorii săi vor fi cercetați în multe DOSARE! EXCLUSIV INTERVIU

YouTube

Primarul Iașului – l-am numit pe Mihai Chirica – consideră, în exclusivitate pentru PSnews.ro, că Liviu Dragnea și ”gașca sa de infractori” vor face obiectul mai multor dosare penale privind amplele violențe de vineri, din Piața Victoriei.

De asemenea, Chirica susține că unica soluție pentru salvarea PSD de la apropiata extincție ar fi coagularea unui front anti-Dragnea coordonat de ”greii” social-democrați care au făcut parte din garda lui Adrian Năstase sau din cea a lui Ion Iliescu. Vă prezentăm declarațiile lui Mihai Chirica.

”O abordare cel puțin absurdă și inconștientă”

”În privința amplelor violențe de vinerea trecută, din Piața Victoriei, consider că abordarea actualei conduceri a PSD este cel puțin absurdă și inconștientă. Mai rău decât nenorocirile întâmplate vineri, îmi este greu să imaginez altceva. Să te apuci să gazezi și să lovești cu pulanele românii pașnici care te contestă este de domeniul patologicului! De regulă, când astfel de violențe se întâmplă în state civilizate, democrate, apar demisii, sunt identificați și anchetați cei răspunzători. De asemenea, dacă așa ceva se întâmpla într-un stat cu pretenții democratice, guvernul care ar fi cauzat astfel de violențe ar fi căzut cu siguranță. În România însă, din pricina lui Liviu Dragnea și a acoliților săi, lucrurile stau diametral opus. În realitate, avem de-a face cu o gașcă de inconștienți care confundă țara cu bucătăria proprie.

Responsabilii politici. Necesitatea unor noi dosare

Având în vedere gravele violențe și abuzuri declanșate de autorități, am speranța că, măcar după ce această guvernare PSD-ALDE se va prăbuși, vor fi demarate dosarele care se impun, pentru a face lumină în cazul gravelor incidente comise de Jandarmeria Română în Piața Victoriei. Trebuie să aflăm responsabilii politici. Ar fi de-a dreptul incalificabil să nu li se facă dreptate sutelor, miilor de românilor gazați și maltratați.

Despre apelul Ecaterinei Andronescu

În ceea ce o privește pe doamna Ecaterina Andronescu, vă mărturisesc că eu rămân oarecum detașat față de apelul dumneaei vizând necesitatea demisiei lui Liviu Dragnea și a premierului Viorica Dăncilă. De ce? Am amintirea unor CEx-uri în care dânsa m-a pus la zid și m-a condamnat pentru faptul că solicitasem public demisia lui Liviu Dragnea, așa cum o fac și acum, iar supărarea Ecaterinei Andronescu era stârnită și de inițiativa mea de a critica demersul OUG 13. La un moment dat, doamna m-a taxat și pentru faptul că, în campania mea pentru Primăria Iași, am folosit o siglă mică, mică a partidului. I-am răspuns că, de fel, eu îmi folosesc capul, nu sigla de partid. Nu pot să spun decât că mă bucur sincer să aud că a început să răsară soarele și în mintea unor PSD-iști care nu demult îl susțineau intens pe Liviu Dragnea. Analizând atacurile de haită, josnice și golănești ale acoliților lui Dragnea, care o acuză de tot răul pământului pe Ecaterina Andronescu, putem realiza care este adevărata calitate a celor care-l susțin pe actualul șef al PSD. Apelul Ecaterinei Andronescu nu va avea nici cel mai mic impact în PSD – cred că Dragnea și-a mai turnat un pahar de vin când a auzit reacția ei!

Unica soluție pentru salvarea PSD de la extincție

Eu cred că PSD a ajuns în situația în care nu își mai poate coordona singur pașii. Dacă oameni grei care au făcut parte din garda lui Ion Iliescu și din cea a lui Adrian Năstase nu se vor implica în mod direct pentru a modifica starea de lucruri, dezastrul PSD este foarte aproape! Acești oameni trebuie să facă un pas în față și să spună ‹ajunge!›, ei trebuie să explice faptul că au muncit mult pentru partid, că l-au dezvoltat și l-au menținut la putere, și că este total greșit ca Liviu Dragnea și gașca sa de infractori să fie lăsați să nimicească toate aceste eforturi. Este incalificabil până unde s-a ajuns! Altminteri, dacă oamenii aceștia nu vor face un pas în față și nu vor acționa în mod unitar, să știți că puteți deja să băgați buldozerele peste PSD, fiindcă acest partid nu va mai putea fi salvat de la extincție. Partidul va muri sub propria-i greutate. Da, avem de-a face cu un  partid mare și cu o gravitație mult prea mare pentru a-i putea supraviețui”, a declarat Mihai Chirica, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

 

1 comentariu la “Chirica, după gravele VIOLENȚE: Dragnea și infractorii săi vor fi cercetați în multe DOSARE! EXCLUSIV INTERVIU

  1. Cine sa-l cerceteze d-le Chirica ??? Procurorii pusi de Tudorel ??? Ma indoiesc !! Pana nu dispare PSD-ul nu se poate face NIMIC !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *