Skip to content
Politică

Chirica șterge pe jos cu Dragnea și Vâlcov: PROSTIE, corupție, minciună și DELIR xenofob! EXCLUSIV

RTV.net

Primarul Iașului – l-am numit pe Mihai Chirica – lansează, în exclusivitate pentru PSnews.ro,  un atac nimicitor la adresa lui Liviu Dragnea, explicând că ”minciuna tentativei de asasinat eșuate” este o încercare disperată și voit șocantă menită să divagheze atenția publică de la problemele cu adevărat importante: gravele violențele din 10 august care au fost săvârșite la comandă politică, consecințele agresiunilor declanșate de Jandarmeria Română și, în egală măsură, dosarul pe care procurorii îl instrumentează în acest sens.

PSnews.ro vă prezintă acuzațiile lui Mihai Chirica.

O manevră disperată

”Minciuna asta evidentă referitoare la așa-zisa tentativă de asasinat eșuat prin care s-ar fi dorit suprimarea fizică a lui Liviu Dragnea reprezintă una dintre cele mai proaste ieșiri ale șefului PSD, iar trendul este într-o continuă creștere. Mă aștept la ce-i mai rău! A spus niște miniciuni și niște prostii uriașe! Sunt convins că acest scenariu voit șocant a fost azvârlit pe piață ca o încercare disperată de a divaga atenția opiniei publice de la gravele violențe săvârșite de Jandarmeria Română, pe 10 august, în Piața Victoriei, în baza unui ordin semnat de un demnitar politic, prefectul Speranța Cliseru. Se vrea divagarea atenției de la dosarul instrumentat de procurori în această speță și, de asemenea, se vrea deturnarea atenției publice de la gravele consecințe pe care reprimarea agresivă din 10 august le-a avut asupra a sute, mii de români pașnici, în timp ce peste 100.000 au fost gazați în masă.

Conspirații comunistoide și naziste

Trebuie spus că, în toată prostia aceea referitoare la mincinoasa tenativă de asasinat, există semne ale unor conspirații eterne – străinii răi, hoți și asasini care sărăcesc România și vor să-i lichideze ‹elitele›. Ei bine, aceste baliverne s-au dovedit cândva letale, dacă ne amintim de Securitate, de Hitler, de Stalin. Și Liviu Dragnea propagă, acum, exact un astfel de discurs extremist și xenofob făcând trimitere la un cunoscut om de afaceri israelian. Disperarea lui Dragnea, a lui Vâlcov și a canaliilor politice care îi susțin se îndreaptă, cu pași repezi, spre o formă finală. Dragnea și Vâlcov se visează pioni importanți pe o tablă internațională de șah, au tupeul să susțină că ar fi ținte ale unor oculte mondiale sau ale KGB-ului!

Despre delirul condamnaților

Cine să-l bage în seamă pe condamnatul în primă instanță Darius Vâlcov? Cine să-l caute pe coruptul Vâlcov? Poate doar unii cărora le-o fi furat banii, cine știe?!  Și, totodată, pe cine să-l doară-n cot, în lumea asta largă, de infractorul condamnat Liviu Dragnea care se îndreaptă cu viteză spre pușcărie? Haideți să fim serioși… Avem de-a face cu un delir al condamnaților! Dragnea va rămâne în istoria recentă ca un infractor care a reușit distrugerea PSD. E clar: și-a pierdut discernământul!”, a declarat Mihai Chirica, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *