Skip to content
Opinii

Chiulul profesorului Iohannis

„Oriunde, cu orice moderator, cu orice organizator” asa musca Traian Basescu din sovaiala feciorelnica a lui Mircea Geoana, in noiembrie 2009, inainte de confruntarea de dinaintea turului al doilea al alegerilor prezidentiale.

Pe la mitinguri, la declaratii de presa, in piata, la cumparaturi, cum prindea un microfon, Traian Basescu isi fredona incantatia, cu un ranjet diabolic. La fel si corul aliatilor sai, prezenti in studiourile de televiziune. Incercanati, rapusi de negocieri interminabile, sustinatorii celor doi candidati pareau in 2009 „goliti energetic”.

Discutiile pe tema confruntarii finale s-au purtat si atunci intr-o atmosfera incordata.

„La 5 dimineata, cand credeam ca am stabilit ceva, venea Hrebenciuc, proaspat ca la inceputul intalnirii si ne rasturna toate calculele”, se plangea un membru important al staffului lui Traian Basescu, in pauza de publicitate a unei emisiuni, in 2009. Astazi, perspectivele unei confruntari intre Victor Ponta si Klaus Iohannis sunt dezolant de improbabile. Dupa doi ani si sase luni in fruntea guvernului, Victor Ponta are cu siguranta ce sa le spuna romanilor.

Despre taxe, mediu, scoala, sanatate. Sunt dosare pe care le viseaza. Toata lumea il recunoaste, nimeni nu pune la indoiala capacitatea lui de a se replia in situatii limita si nici abilitatea de a castiga teren, intr-o discutie libera. Germenii comunicarii si ai vioiciunii in exprimare nu par sa fi dat prea multe roade in fibra domnului Iohannis. Orele de training in public speaking nu l-au ajutat sa straluceasca in lumina studiourilor de filmare.

Domnul Iohannis a invatat doar cateva grimase, presarate nefericit. Daca retorica nu e tocmai o floare la butoniera, candidatul ACL nu si-a insusit nici macar abc-ul simbolic al tintirii cu privirea a adversarului. Ochii domniei sale raman suspendati, undeva la jumatatea drumului catre interlocutor si coboara osteniti inainte de incheierea frazei, de parca nimeni nu s-a plictisit mai rau decat el insusi. Cuvantul i-a fost dat omului, ca sa-si ascunda gandul, dupa cum spunea Stendhal. Dar cum domnului Iohannis nu i-a fost dat nici cuvantul, nu putem sti nici macar ce ascunde. Nu antrenarea candidatului ci evitarea confruntarii. Asta pare sa fi fost prioritatea staffului de campanie a lui Klaus Iohannis.

Dezbaterea finala e conceputa in jurul notiunii de sange. E corrida pura. Cat sange ai, cat poti sa faci sa curga. Nu mai asteapta nimeni recitarea mecanica a programelor. Replica la secunda, tachinarile, tusele groase fac diferenta in astfel de intalniri. De cateva zile, domnul Iohannis recita cateva texte anemice de razboi . Il face „fraier” pe Victor Ponta, vorbeste despre „cretinismele” contracandidatului sau.

Intamplator, domnul Iohannis musteste de curaj doar in fata unuia dintre trainerii sai de discurs, care se erijeaza in analist neutru, in spatiul public, chiar in emisiunile cu discipolul sau. Inaintea examenului final dat in fata poporului roman, Klaus Iohannis prefera chiulul. Ca dascal a avut parte cu siguranta de elevi care n-aveau chef sa vina la lectiile lui. Dar tot ca dascal, domnul Iohannis stie cat de mult isi reduc chiulangii sansele.

31 comentarii la “Chiulul profesorului Iohannis

  1. inca o dezamagire,doamna Chiriac. Desi incursiunea de la Retevei -Ghita imi dadea deja semnalul ca ceva nu e in regula cu caracterul doamei,revenirea la RTV mi-a mai dat o speranta pentru dansa. Nu a fost cazul! Daca s-a uitat ieri la Digi 24 a vazut ca in prezenta unor moderatori civilizati de talia domnului Hurezeanu (si chiar al d-lui Prepliceanu) dl. profesor Iohannis poate fi si spontan,si ferm si ironic (chiar sarcastic) si foarte bine informat. Ce nu poate fi,spre deosebire de ce par asi dori si doamna Chiriac alaturi de pontisti,vadimisti si dedeisti, este ca dl. profesor sa devina ‘elevul” Ponta manelisto-mitocan si sa scuipe seminte in timp ce injura! Asa nu mi-o doresc nici eu nici milioanele de romani care il vor alegec presedinte pe dl. iohannis!

    1. Cum credeti ca un om care caracterul lui Johannis va fi un bun presedinte. Domnul Johannis are, ca si basescu, tradarea in sange. A dovedit-o cu prisosinta.
      Cine imi garanteaza mie ca unul ca el , atunci cand va fi sef peste serviciile secrete si serviciul de telecomunicatii speciale, va lucra in folosul Romaniei si nu al Germaniei?
      EL este intai german prin nastere si apoi roman.
      Ca primar a desconsiderat ,ca si Tokes, ziua de ! Decembrie , Ziua Nationala a Romaniei.

      Intrebat despre articolul 1 al Constitutiei Romaniei Johannis a spus ca nu raspunde la provocari josmice.

      Deci dvs spuneti ca unul ca asta merita sa fie presedintele Romaniei?

    2. Nenea Hurezeanu si sinistrul Prelipceanu au avut un schimb de priviri orgasmice dupa ce Johannis si-a terminat tirada spusa, ca de obicei , cu dintii inclestati. Adica, buuuuun, ce lovitura. De asteptat pentru o retea al carei abonat sunt si care a dorit eliminarea posturilor politice nedorite de catre spalatorul de podele de la Cotroceni. Neamtul cica vrea sa reformeze tot, luat de la 0. Superb, iar suntem in vesnica reforma care nu mai inceteaza de 25 de ani, de parca brusc a fost fatata o generatie de politicieni care va face totul ca la carte.

      Ce nu intelegeti voi – si ei, sunt 2 chestii:

      1. Televiziunile basiste si multe din ziarele online (adica tot ce misca in tara asta cu exceptia A3, emisiunile de stiri. Precizare: emisiunile de stiri, in rest sunt la fel de cocalari ca restul) par ca incet incet se muta catre Ponta. Este o decizie a serviciilor care le controleaza, si le controleaza fiindca Bashescu a vrut asta, si voi ati aplaudat, si o sa vedeti si voi cat de abject si rau poate fi. B1 tv – am ras cu lacrimi acum 2-3 zile, o sa urmaresc intoarcerea lor pe dos ca cel mai bun show de comedie..

      2. Un numar important de oameni care au suportat jegurile voastre de comentarii atat pe net cat si in viata reala, vor vota cu Ponta nu pentru ca il credem salvatorul natiunii, ci doar sa primiti o lectie: cand 7 milioone de oameni voteaza sa cada un abject, pai cade, nu trimite maciucarii sa rupa oasele la oameni. Am vazut basisti intrebandu-se cum de sunt 18 milioane de alegatori in Romania, la o populatie de cam 21 de milioane. Pai sunt asa pentru ca referendumul sa fie invalid conform Barosso, adica sub 50%, chiar si post -factum.

      Poate castiga Ponta, poate nu daca ies ungurii masiv pt Johannis (ca si la Basescu la referendum), dar daca castiga pregatiti-va sa va vedeti site-urile preferate la 180 de grade.

    1. Ti se pare ca Ponta a zis ceva pana acuma????in afara de tot ce tine legat de Basescu.habar nu am ce are de gand sa faca dupa ce ajunge presedinte!!!!ar trebui sa mai lase prostia deoparte si sa se puna pe treaba ca o sa piarda urar de tot in fata lui Johanis care vorbeste inteuna de planurile sale ca viitor presedinte

  2. Se spune–in cercurile mai dosnice–nu pedagogice–ca distinsul nostru candidat , are–GHINIONUL FRAIERULUI ( cuvant , folosit chiar de domnia sa de dascal ) . Omul face–ei ce face , domn inspector ?–MEDITATII–DA—toata agoniseala pentru urmatoarea casa–se duce dracului ca sa invete el– —SA VORBESTE CU NOI .

  3. Stimata d-na,

    Derbedeul VVPonta are toata securitatea ceausist-PSDista care manipuleaza ca pe vremuri.

    Dezbateri la antena3 sau la Ghita-TV trebuie respinse cu toata fermitatea: acolo doar se spun minciuni si se insulta oameni de buna credinta.

    In nici o tara cu democratie consolidata NU EXISTA posturi de televiziune precum A3 sau Ghita-TV.

    La o dezbatere organizata pe teren neutru – si cu intrebari necunosute dinainte de derbedeu – KIohannis il zdrobeste pe mincinos: apropos, derbedeul minte de fiecare data cand deschide gura – atunci la ce bun o dezbatere.

    Mai important decat dezbaterea este luarea de masuri anti-frauda pentru ca la asta lucreaza securitatea ceausist-PSDista ACUM.

    Orice om normal, care gandeste cu propriu-i cap, dupa ce-l asculta pe KIohannis acum prezentandu-si programul nu poate vota decat KIohannis.

    Lasati-l pe profesorul iohannis in pace: el nu chiuleste. Cel chiuleste este PLAGIATORUL derbedeu VVPonta.

    PS: V-as recomanda niste cursuri practice de journalism in campanie prezidentiala prin Franta, Anglia, Germania, Canada sau USA. Poate veti intelege cum se organizeaza o dezbatere intre candidati! Veti descoperi cu stupoare ca nu veti gasi „antene3” sau Gadea vrajitori.

      1. Eu sunt anti-securist!

        Daca esti nascut dupa 1990 pot intelege ca nu vezi securitatea ceausist-PSDista din spatele derbedeului VVPonta.

        PS: Uita-te si la posturi de TV din Franta, Italia, Spania, Germania, UK, Canada, sau USA ca sa intelegi cum se manipuleaza in Romania dupa 25 de ani.

          1. Eu nu sunt „cu Basescu”, eu sunt pentru ideile pentru care se lupta presedintele Traian Basescu cu securitatea ceausist-PSDista.
            Iar cine admira pe derbedeul VVPonta – celebru de-acum plagiator – nu are nici un motiv sa vorbeasca de educatie sau sa pretinda respect. Uitati-va la el: intruchiparea perfecta a lipsei de educatie si de respect!

    1. Esti varza.

      De ce esti varza? Fiindca in continuare, ca multi alti basisti, te agiti cu „porfesionalismul” jurnalistilor occidentali.

      Daca ai urmari cat de cat presa de afara, inclusiv din SUA, ai observa ca MAJORITATEA jurnalistilor sunt marxisti sadea, oricand si oriunde dispusi sa sprijine politicile de stanga cele mai extreme.

      Chiar la ultima dezbatere din SUA intre marxistul obama si Mitt Romney, „moderatorul” emisiunii Candy Crowley a conlucrat in mod fatis cu obama, fapt remarcat de milioane de oameni. Sper sa nu-mi vii cu idei ca obama ar fi un mare capitalist. Candidatul democrat de acum, Hillary Clinton a avut ca teza de absolvire „”There Is Only the Fight . . . „: An Analysis of the Alinsky Model” – o abjecta proslavire a unuia din cei mai radical comunisti americani.

      In Europa, similar, majoritatea guvernelor si indraznesc sa spun si a natiunilor sunt de stanga: In Grecia, Italia si Portugalia insemnul cu secera si ciocanul este pe toate gardurile, sunt greve saptamanale chiar violente cu tot felul de cereri irealizabile. Pana si Germania are niste sindicate atat de puternice incat isi permit o greva feroviara de 4 zile,

      Franta are o consistenta majoritate socialista, voteaza uneori cu dreapta dar cum emigrantii devin din ce in ce mai multi, stanga va castiga fara punct de intoarcere. Urmare a intentiilor de impozitare progresiva de pana la 80%, multi francezi au ales sa se mute in tari mai calde.

      Marea Britanie este poate cel mai statist dintre toate, nu atat financiar dar prin Political Coretness-ul dus la extrem, mai au putin si copii o sa-si bage parintii la puscarie.

      Statele nordice sunt traditional destul de socialiste, cu welfare bine dezvoltat care acum se naruie sub invazia emigrantilor din Orientul Mijlociu.

      Toate,, dar absolut toate sunt cazute in genunchi dupa capitalul chinezesc, care deja a acaparat sectoare importante ale economiei.

      Deci, in afara de socialism, statism , drepturile musulmanilor si a homosexualilor, ce EXACT ofera Europa? A, uitasem cel mai important avantaj acolo, si anume ca ii considera pe romanii din diaspora ca fiind cele mai abjecte fapturi care le-au calcat pragul. Bineinteles ca majoritatea nu sunt asa, sunt oameni muncitori dar care nu au nici o legatura cu minoritatea elitista de bani-gata care falfaie stregul portocaliu pe acolo pe tot felul de burse.

      Eu as zice – drept de vot de la 23 de ani, cand mai se usuca mucii sub nas, si limitarea vietii unui politician la MAXIM 20 ani (poate sa fie primar sau deputat un mandat-doua, pe urma si presedinte un mandat doua, dar pe urma la revedere, nici macar bugetar sa nu i se mai permita).

      1. Esti glumet cu „MAJORITATEA jurnalistilor marxisti sadea”!
        Eu urmaresc zilnic o sumedenie de posturi din Franta, Italia, USA si Canada si NU remarc asemenea jurnalisti. Si nici ca aia de la Antena3…

        Aprops NU vad nici un comentariu ca ar exista in occident vre-un post de televiziune precum A3 sau Ghita-TV la care sa vina un candidat cand vrea el si sa fie periat precum derbedeul VVPonta.

        IMPORTANT de subliniat este sa compari CUM se face campanie si cum se voteaza democratic in occident si mai putin despre coloratura politica a candidatilor.

        APROPS, tu stii care e cota de popularitate a lui Francois Hollande in Franta?
        Si cu toate astea NU-L „suspenda” NIMENI.

    2. „Derbedeul VVPonta are toata securitatea ceausist-PSDista care manipuleaza ca pe vremuri.” Wow !!! Esti un intelept! Si Basescu n-a fost asa? :)) Tara de comunisti nevindecabili:)) Multa lume proasta anu asta in tarisoara aia :)) Cit de prost poti sa fi sa observi caracterul infect al acestui sas? Ca el e SAS mah boule, nu neamt:)) E si ciorditor pe deasupra…si prefacut…si mincinos…A spus ca profesorii care n-au 6 case din meditatii…au GHINION… dupa care a-ncercat s-o dreaga…ca cica e ghinionu’ lui :)) Spune drept esti din Cluj?:)) ca voua va pica fisa mai greu:))

      1. Bai Tepes,

        Tu chiar NU stii ce facea securitatea inainte de 89?
        Tu chiar NU crezi ca in spatele derbedeului VVPonta sta securitatea ceausist-PSDista? Sa fii fericit daca atat te duce capul?

        Chestia cu casele e „praf” in ochii Brucan’s „stupid people”!
        Tu stii la ce preturi se cumparau case in anii ’90, imediat dupa revolutia lovitura de stat? Ia intreaba-i pe emanati cu ce pret si-au cumparat primele vile?

        DE CE NU vorbesti de averea derbedeului VVPonta?
        DE CE NU vorbesti de plagiatul smecherului VVPonta?
        Si MULTE altele…

        Ai grija ca DICTATURA sta ascunsa dupa colt – 16 Nov!!!

        PS: NU sunt din Cluj, NU sunt neamt sau SAS dar sunt constient ca toti care-l sustin pe derbedeul VVPonta MINT cu buna stiinta sau sunt MANIPULATI de securitatea ceausist-PSDista sa creada minciunile ei.

  4. Aveti dreptate. Iohannis nu e Basescu si tocmai de aia il votam. Jos Basescu si jos Ponta. Jos PDL si PSD. Jos FSN (PCR). MI-e greata ca e Blaga in spatele lui, dar sper sa ramana acolo si eventual sa infunde puscaria dupa, cu toti hotii (oameni de afaceri) din Romania.

    1. Voi il confundati pe sas cu Carol I? Johannis este mai au decat basescu. Johannis are seful la berlin. Asta nu cunoaste Constitutia Romaniei. Asta este un pion german
      Sunteti de noaptea mintii.
      Asta va da tot ce mai avem gratis Germaniei.
      sa dea Dumnezeu sa ma insel, dar in anumite cercuri de vorbeste de federalizarea tarii
      Jos tradatorii de tara.

  5. Bine ma’,
    uite, avem unul care spune, chiar turuie – Ponta. Asa le zice ca abia tine camera pasul cu el. Da adevarul e ca si face. Face, nu gluma. Cum adica, ce? Autostrazi – 0, buget -0, sa mai continui? Si sunt sigur ca va face si cand va fi presedinte; va face la fel…inclusiv coabitare cum a facut cu marinaru’
    Ba’, voi nu v-ati saturat de basescu care indruga verzi si uscate zi de zi, ca cucu’? Nu de el vi s-a scarbit? Nu vedeti ca Ponta e din acelasi aluat?

      1. Vezi mai Tepes ca si tu manipulezi precum securitatea ceausist-PSDista…

        De vreo doi ani jumate derbedeul VVPonta guverneaza cu cei „mai cinstiti si mai priceputi” si atunci cand I se „listeaza” realizarile „o luati pe aratura” adica faceti ce stiti VOI – securitatea ceausist-PSDista MAI BINE – MANIPULATI!

        Lasati PDL-ul in pace ACUM: spuneti CINSTIT ce ati facut.

  6. Nu, nu aveti dreptate! Werner egal Basescu! Tocmai de aceea se ascunde ciuma portocalie in spatele lui!
    Toata Campania lui s-a bazat pe ideile reciclate care l-au facut pe Basescu presedinte! Numai ca n-au tinut cont ca Werner este doar o fantoma palida! Ponta a dovedit ca poate ceva! Werner ce-a facut? Evident, dincolo de schimonosirea limbii romane! Rusine!

    1. Any boy,

      Lasa MANIPULAREA si spune sau fa o lista te rog:

      1. cu ce „poate ceva” a derbedeului VVPonta
      2. cu ideile lui Tr Basescu pe care le recicleaza K Iohannis

      De ce va place doar sa vorbiti fara DOVEZI?

        1. Trebuie sa te dezamagesc: la ora actuala nu ma am incredere in nici un post de TV din Romania – toate au trecut de partea derbedeului VVPonta.

          Cu exceptia unui MIRACOL – romanii sa faca ADEVARATA revolutie ACUM – lucrurile SUNT FOARTE BINE CONTROLATE de securitatea ceausist-PSDista – vezi „mustata” lui Dragnea!!.

          Viitorul DICTATOR si al vostru ” favorit – derbedeul VVPonta – va baga Romania in haos. Romanii se vor trezi PREA TARZIU din vis…

          KIohannis este SINGURA sansa ACUM impotriva DICTATURII si continuarea pe calea democratiei…

          Insa dintre cei 14 candidati alegerea ideala ar fi fost Monica MACOVEI.

          PS: 1.Se pare ca Nasul TV ar mai fi „LIBER” – dar NU sunt sigur…
          2. Madalina Puscalau m-a dezamgit complet in interviurile cu derbedeul…

  7. Din punctul meu de vedere un om care a facut trafic de copii romani nu poate fi Presedintele Romaniei. Intre el si pestii care duc fete in Italia la produs diferenta e doar de imagine, esenta e aceeasi. Cele 6 case nu sunt din meditatii, om mai sti si noi profesori care dau meditatii, casele alea sunt din trafic cu copii. Si pentru asta il dispretuiesc profund.

  8. Nu ai dreptate Doru. Am o prietena prof. de romana acum aproape de pensie si are din meditatii doua apartamente, o casa la tara, doua masini si o rulota. E important sa fii profesor de o materie care se cere la admitere ca cerere de meditatii este destula. Ea numai din meditatii le-a facut pe toate, nu s-a ocupat de altceva. Asa ca se poate…

  9. Duamna Chiriac, sunteti minunata! Mai ales cand il tzucati undeva pe elevul necopt si copiator care este ponta (intentionat cu litera mica) ! Profesorii nu chiulesc, sa stiti! De aceea sunteti dumneavoastra ziarista si nu profesoara…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *