Christian Năsulea, profesor de economie mondială, a criticat Guvernul Ciolacu pentru că a eliminat de pe o zi pe alta facilitățile fiscale din agricultură și industria alimentară. Angajații din domeniu amenință acum cu proteste.
Năsulea a mai spus că e aberant din partea guvernanților să ceară mediului de afaceri să fie solidar, după ce tocmai au crescut taxele puse pe antreprenori.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.
„Nu e normal să dai peste cap o întreagă industrie peste noapte și să pui oamenii în situația în care să nu aibă timp să găsească o soluție, să nu aibă cum. Sunt zile libere, nici nu lucrează autoritățile ca să poți să faci modificările legale necesare, să găsești o soluție să-ți păstrezi oamenii.
Nu mai spun că ideea de solidaritate din partea mediului privat e o aberație totală, e o chestiune care denotă o deconectare de realitate din partea unor politicieni, care mai cred că are și cum să fie solidar mediul de afaceri în momentul în care statul vine și face ce a făcut prin această Ordinanță”, a declarat profesorul Christian Năsulea, pentru B1 TV.
Reacția vine și în contextul în care, în ziua în care Guvernul a adoptat Ordonanța cu noile taxe și eliminarea facilităților fiscale, premierul Marcel Ciolacu (PSD) a cerut solidaritate din partea mediului de afaceri.
„Solicit tuturor companiilor din România un moratoriu de 6 luni de zile pentru înghețarea prețurilor și solidaritate cu populația și Guvernul României”, declarase Ciolacu la finalul ședinței de Guvern.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News