Skip to content
Economie

Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 12,8% în primele şapte luni

Inquam Photos / Octav Ganea

Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut cu 12,8% în primele şapte luni ale acestui an, faţă de perioada similară din 2019, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna iulie 2020, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut faţă de luna precedentă cu 11%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedenta scăzut cu 5,9%. În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie -31 iulie 2019, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut cu 12,8%”, arată datele INS.

Cifra de afaceri din industrie, în luna iulie 2020, comparativ cu luna precedentă a crescut, pe total, cu 11% datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (+11,2%) şi în industria extractivă (+4,9%).

Pe marile grupe industriale creşteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+14,8%), industria bunurilor intermediare (+11,4%), industria bunurilor de capital (+11%), industria energetică (+10,5%) şi industria bunurilor de uz curent (+9,7%).

Cifra de afaceri din industrie, în luna iulie 2020, faţă de luna iulie 2019, a scăzut pe ansamblu cu 5,9%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria extractivă (-11,8%) şi în industria prelucrătoare (-5,7%). Pe marile grupe industriale scăderi au înregistrat: industria energetică (-39,9%), industria bunurilor de capital (-8,6%) şi industria bunurilor de uz curent (-1,4%).

Creşteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+21,1%) şi industria bunurilor intermediare (+0,1%), scrie news.ro.

De asemenea, cifra de afaceri din industrie, în perioada ianuarie-iulie, comparativ cu perioada similară din 2019, a scăzut pe ansamblu cu 12,8%, ca urmare a scăderii industriei extractive (-14,8%) şi industriei prelucrătoare (-12,7%). Pe marile grupe industriale scăderi ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria energetică (-32,9%), industria bunurilor de capital (-19,3%), industria bunurilor intermediare (-7,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-2,6%) şi industria bunurilor de uz curent (-2,6%).

Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referinţă, provenite atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare exercitate de aceasta. Cifra de afaceri nu include TVA şi veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *