PSnews

Recent

Cifrele care le dau fiori petroliștilor. Câți bani ia statul din taxe pe noua Lege a gazelor offshore

catavencii.ro

Citiți în cele ce urmează despre cifrele care le dau fiori petroliștilor. Mai precis, veți vedea câți bani ia statul din taxe pe noua Lege a gazelor offshore.

Principala discuție legată de acest act normativ se referă la nivelurile redevențelor, care în vechea formă ar fi rămas la nivelul anului 2014. Alt punct sensibil al proiectului legislativ are în vedere impozitul pe veniturile suplimentare pe care companiile le-ar fi încasat ca urmare a fluctuațiilor de preț în cazul gazelor naturale Într-un articol publicat marți seară, publicația Economica.net face inventarul noilor procentaje:

a) 30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;

b) 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv;

c) 20% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 100 lei/MWh și 115 lei/MWh inclusiv;

d) 25% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 115 lei/MWh și 130 lei/MWh inclusiv;

e) 30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 130 lei/MWh și 145 lei/MWh inclusiv;

f) 35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 145 lei/MWh și 160 lei/MWh inclusiv;

g) 40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 160 lei/MWh și 175 lei/MWh inclusiv;

h) 45% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 175 lei/MWh și 190 lei/MWh inclusiv;

i) 50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri care depăşesc 190 lei/MWh.

„Prima observaţie: prin actuala formulă, statul se asigură va primi bani, suplimentar pe lângă redevenţă, la aproape orice preţ al gazului şi în funcţie de referinţa de la CEGH (Central European Gas Hub, din Austria – n.r.). Pragul de la care nu se mai impozitează (în jos) este un preţ de 45,71 lei MWh (stabilit în 2012) şi ajustat cu rata inflaţiei din 2014. Deci taxarea suplimentară începe “de mai jos” comparativ cu taxa din onshore, dar cu un procent mai mic.

Luăm în calcul un preţ mai mic de 85 de lei, să spunem 80 de lei la CEGH. Dacă preţul la care vinde compania petrolieră gazul din Marea Neagră este mai mic, să spunem 75, statul ia în calcul preţul de 80 la stabilirea taxei. La acest preţ al gazului, impozitul este de 30% şi se aplică la diferenţa până la 45,71 lei, deci, gosier, impozitul este de 10,7 lei, iar redevenţa de 10,4 lei. Deci, grosier, la acest preţ mic, rata de taxare este de 26%, deci dublu faţă de redevenţă.

Rată care poate fi mare pentru companii, dat fiind banii şi mai puţini care le rămân la dispoziţie, dintr-un preţ mic al gazelor şi după plata taxei trebuie să asigure cheltuieli operaţionale fixe, care nu fluctuează cu preţul, şi să recupereze investiţii care, la fel, au avut o valoare fixă.

A doua observaţie: tranşele de taxare se adună, pe măsură ce preţul creşte, în procentele stabilite de lege, pe diferenţele de preţ din fiecare tranşă. 

Dacă luăm în calcul următoarea tranşă de preţ de piaţă, mai mare, cea cuprinsă între 85 şi 100 de lei, impozitul suplimentar este la jumătate, dar se plăteşte cumulat cu primul. Aşadar, la un preţ de 100 de lei, rezulta un impozit suplimentar cumulat de 13,65 lei. Dacă adăugăm redevenţa, de 13 lei, rezultă, în total 26,6 lei, deci o rată de taxare de 26%.

În momentul de faţă, preţurile spot sunt la CEGH în această tranşă: 23 de euro MWh de gaz.

Să luăm în calcul ipoteza creşterii preţului până ajunge în partea superioară a tranşei 100-115 lei lei/MWh. Impozitul începe să crească, este de 20%. La un preţ de 115 lei, totalul cumulat al impozitului suplimentar este de 16,65 lei. Redevenţa la 115 lei este de 14,95 lei, aşadar din cele două taxe statul strânge 31,6 lei. Deci o rată de taxare de 27,4%”, detaliază site-ul citat.

Găsiți mai multe AICI.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi