Skip to content
Puterea Știrilor Video

”Cimitirul elefanților” care strică jocurile la locale. Andrei Cornea: ”Băsescu și Tăriceanu nu se pot consola cu ideea că a venit timpul să iasă la pensie”

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Într-un interviu pentru PS News, filosoful și publicistul Andrei Cornea a precizat că lupta electorală din București a ajuns un fel de ”cimitir al elefanților”, pentru că Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu, candidați la Primăria Capitalei, sau Petre Roman, candidat la Consiliul General, „nu reușesc să se consoleze cu idee că a trecut timpul lor”.

„Un fost președinte, un fost primar și doi foști prim-miniștri… Da, este un cimitir al elefanților, îmi pare rău că trebuie să spunem așa, e un lucru foarte trist, pentru că arată cum acești oameni politici, Băsescu, Tăriceanu, Petre Roman, nu reușesc să se consoleze cu ideea că a trecut timpul lor, că e timpul să iasă la pensie. E momentul să se consoleze, să-și scrie memoriile sau să se ocupe de orice altceva”, a declarat filosoful, la ”Puterea Știrilor”.

" "

Întrebat ce părere are despre prezența lui Traian Băsescu în această luptă, Andrei Cornea susține că fostul președinte de al României s-a înscris pe listele pentru Primăria Capitalei pentru a-și „impune candidatul la Sectorul 3”.

Acesta este motivul fundamental. El spune că partidul lui n-a fost luat în seamă, n-a fost respectat la negocieri, dar eu cred că ăsta este în mare măsură un pretext, pentru că el voia să-și impună candidatul la Sectorul 3, unde se știe că domnul Negoiță este ca și ales. Stă foarte bine în sondaje și este considerat un primar eficient în Sectorul 3. Deci pe oricine ar fi pus Traian Băsescu, tot degeaba îl punea, nu avea niciun efect chestia asta”, a spus Andrei Cornea.

Totodată, publicistul afirmă că cel afectat de candidatura fostului șef al statului la Primăria Bucureștiului este Nicușor Dan, candidatul PNL-USRPLUS. Andrei Cornea este de părere că, deși Traian Băsescu susține că nu face jocurile PSD, el o ajută, totuși, pe Gabriela Firea să ajungă primar.

”Ăsta e un tip de argument. Băsescu poate susține și că este o logică aici: candidând îți ridici partidul, deci la voturile celelalte pentru consilieri, care contează, îți ridici puțin cota politică și în felul acesta îți menții partidul”, spune Andrei Cornea.

Are o mare șansă să strice restul, să-l împiedice pe Nicușor Dan, asta e singură lui șansă. Asta va face: va rupe voturi de la Nicușor Dan. Asta înseamnă că o ajută pe Gabriela Firea să ajungă primar. Asta face, orice ar spune el și oricât ar încerca să se apere că el nu este cu PSD-ul, el susține PSD-ul.

Sigur, el poate susține și că este o logică aici, că candidând îți ridici partidul, deci la voturile celelalte pentru consilieri, care contează, îți ridici puțin cota politică și în felul acesta îți menții partidul. Vei avea după alegeri parlamentare unde, tot așa, speri să-ți menții partidul la 5% cel puțin, ca să nu ieși complet din viața politică.

Ăsta e un tip de argument. Nu este convingător pentru mine pentru că efectiv mă întreb, așa cum consider că nu prea avem nevoie de un partid ALDE sau partidul acela umanist a lui Dan Voiculescu, și nici al lui Ponta nu sunt foarte sigur că are un loc special, am sentimentul că nu e absolut deloc nevoie în dreapta de acest PMP, care nu mai are niciun scop, niciun rost, doar așa să fie un mic pion care să strice jocurile și să creeze probleme.

Este un spectacol să îi vezi pe acești mastodonți ai politicii românești care au început să facă politică în anii 90-91 cum încă mai speră să fie vioi, plini de viață”, a conchis Andrei Cornea.

1 comentariu la “”Cimitirul elefanților” care strică jocurile la locale. Andrei Cornea: ”Băsescu și Tăriceanu nu se pot consola cu ideea că a venit timpul să iasă la pensie”

  1. @ ,,Ce-i mâna pe ei în luptă, ce voia acel apus ?”
    Un articol care zice că pe Tăriceanu îl îndeamnă vezica să ceară să intre la primăria „cufureștenilor”că nici la coadă la permise auto nu se așează la rând, Băsescu erijându-se probabil în purtătorul de mesaj al celor ce ,,trăiți bine” confundă primăria cufureștenilor, votanți de Tăriceanu și Băsescu, cu căcăstoarea publică , ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *