Skip to content
Opinii & Analize

Cinci evoluții care pot reduce speranța de viață a guvernării PNL-USRPLUS-UDMR

La începutul lui 2012, ,,dreapta” din România avea și președinte, și guvern, și majoritate parlamentară. A avut nevoie de mai bine de opt ani pentru a-și reconstrui ,,guvernul ei”. ,,Dreapta” din România are de gospodărit câteva evoluții instituționale, atât interne cât și internaționale. Dacă nu le va gestiona eficient, aceste evoluții pot torpila atât ,,guvernul ei” cât și prezidențialismul de dreapta. Și nu e vorba de ceea ce pare a fi ,,blestemul dreptei” din România, respectiv guvernarea pe timp de criză. Și nici de convulsiile interne dintr-un PNL care tocmai a obținut o ,,victorie la limită” în pofida așteptărilor unei ,,victorii istorice”. În raport cu o populație care în majoritatea ei e dez-împuternicită economic și politic, partidele tradiționale din România au reziliență suficient de mare. În plus, convulsiile din partidele tradiționale din România sunt rare și fără consecințe radicale. E nevoie de asistență internă, garantată fie de Președintele statului în funcție, fie de un prezidențiabil cu șanse din partid, ori de asistență internațională pentru ca disidența dintr-un partid tradițional din România să-l scindeze. Nu cred, deci, că evoluțiile decisive care pot scurta speranța de viață a guvernării de ,,dreapta” sunt legate de criză și de disidența politică internă. Cumulat sau separat, efectul altor evoluții poate reduce mandatul guvernării PNL-USRPLUS-UDMR la mai puțin de patru ani.

1.Tradiția abandonului guvernamental din România. Un comportament devine tradițional dacă s-a repetat pe parcursul a trei generații, zice teoria antropologică. În ultimele trei cicluri electorale din România, partidul care a dat prim-ministrul după scrutinul parlamentar nu a reușit să rămână la guvernare patru ani. Emil Boc, prim-ministrul provenit din PDL în 2008, demisiona la începutul lui 2012 în urma unor proteste de stradă. Victor Ponta, prim-ministru din partea coaliției care câștiga alegerile parlamentare în 2012, se retrăgea de la șefia guvernului în noiembrie 2015, după incendiul de la Colectiv. După ce a câștigat parlamentarele din 2016, PSD a dat premieri pe modelul Iuri Andropov și Konstantin Cernenko, înainte de înscăunarea Vioricăi Dăncilă în debutul lui 2018. PSD ieșea de la guvernare la final de 2019. Pe scurt, partide care au câștigat alegerile parlamentare din 2008, 2012 și 2016 n-au terminat ciclul politic la guvernare. De asemenea, PD-ul, care câștiga parlamentarele din 2004 împreună cu PNL, ieșea de la guvernare în 2006. Se poate vorbi deci de o tradiție a abandonului guvernamental în România, în baza căreia partidul care a câștigat parlamentarele să nu păstreze guvernarea vreme de patru ani. Explicația ține de democrația preponderent electorală din România, una puțin stabilă și ai cărei protagoniști aud de buna guvernare doar la radio și la televizor.

2.Absența partidului cu adevărat dominant în coaliția PNL-USRPLUS-UDMR. Cine se uită la alegerile parlamentare din România din 2008, 2012 și 2016, constată că guvernul s-a format în jurul unui partid dominant, care obținuse, cu aproximație, între 35% și 45% din voturile exprimate. Ca atare, raporturile de putere în cadrul ,,alianței” de guvernare se stabileau între partidul dominant, un partid balama și … UDMR. În baza votului exprimat pe 6 decembrie, PNL este partidul majoritar în coaliția de guvernare. Dar nu și cu adevărat dominant. În acestea condiții, cum vor fi reduse asperitățile dintr-o coaliție de guvernare cu politicieni excesiv de pragmatici, unii dintre ei crescuți la școala traseismului politic? Dincolo de autoritatea președintelui Iohannis, atragerea de parlamentari de la PSD pare cea mai viabilă soluție pentru consolidarea majorității parlamentare și a echipei de guvernare actuale. Trăiască, deci, traseismul politic!

3.Neîncrederea generalizată din România. Săptămâna trecută, Centrul de Cercetări Sociologice LARICS a realizat primul Barometru al Vieții Religioase din România. Barometrul măsoară și încrederea în instituțiile din România. Pentru acest text, sugestiv e nivelul scăzut de încredere la care se află guvernul. Doar 13, 7 % dintre respondenți au multă și foarte multă încredere în Guvern. Într-un Barometru de Opinie Publică, realizat în mai 2019 de INSCOP Research la comanda LARICS, încrederea în Guvernul Dăncilă era de 12, 4%. În România, încrederea în instituțiile centrale a fost în mod tradițional scăzută. Problema de fond este că guvernarea de ,,dreapta” pleacă la drum cu un nivel de încredere similar cu cel al guvernării de ,,stânga” de anul trecut, cu puțin înainte ca aceasta din urmă să devină istorie. Într-un asemenea climat, politicile ,,dreptei” vor avea puțină legitimitate, oricât ar fi de raționale și de oportune. O guvernare care se va eroda rapid va supraviețui în raport cu o populație resemnată politic. Să sperăm că vor supraviețui și ideile de dreapta, mai ales cele legate de drepturile și libertățile politice ale cetățeanului!

4.Minority SafePack. Inițiativa Civică Europeană Minority SafePack a fost demarată în 2013 cu susținerea mai multor lideri politici din Uniunea Europeană, printre care și politicieni ai UDMR. În esență, inițiativa solicită mai multe drepturi culturale pentru minoritățile naționale. Trebuie spus că aproape 90% dintre cetățenii europeni care au susținut inițiativa în discuție provin din Ungaria și din România. Comisia Europeană se va pronunța în legătură cu această inițiativă cetățenească până la jumătatea anului viitor. Dacă statul român poate suporta din punct de vedere instituțional mai multă diversitate reprezintă o discuție lungă. Decocamdată, fragila capacitate infrastructurală a statului român nu-i permite acestuia să colecteze taxe, să implementeze impozitul diferențiat în funcție de venit, să construiască infrastructură feroviară și rutieră, să facă mai multe teste de coronavirus și să producă cetățeni în loc de analfabeți funcționali în sistemul de educație. Drepturile culturale sunt de fapt politice, iar aceste drepturi nu pot fi susținute eficient de state a căror infrastructură birocratică seamănă cu o Dacie Lăstun. De asta, statele care au rezolvat ca la carte problema minorităților naționale sunt de regulă foste centre imperiale ce poartă sacou neoliberal în contemporaneitate. Pentru actuala coaliție de guvernare, problema nu e legată în primul rând de capacitatea instituțională a României de a gestiona efectele politice ale Minority SafePack. Ci de cum va afecta Minority SafePack solidaritatea alianței de guvernare, în condițiile în care, pe 17 decembrie, PNL s-a abținut de la votul rezoluției în cauză din Parlamentul European, susținută în schimb de UDMR și USR-PLUS. Iar asta în condițiile în care narațiunile care vor circula pe tema Minority SafePack vor vehicula ideea că ,,PNL vinde Ardealul ungurilor”, după ce cetățenii români aflaseră în vara lui 2020 că ,,PSD vindea Ardealul ungurilor”.

5.O echipă deja erodată. În fotbal, când o echipă pierde sistematic se schimbă antrenorul. Chiar dacă echipa e una slabă, semn că nu pierdea din cauza fostului antrenor, noul antrenor poate aduce un surplus de speranță și de încredere pentru jucători. Ei bine, reîmprospătarea climatului psihologic face ca echipa să câștige, iar suporterii revin în tribună. Echipa Orban a dus încrederea în instituția Guvernului la 13, 7%, iar PNL la 25% la parlamentare. Cu toate acestea, echipa Orban rămâne la putere. Și în Guvern, și în Parlament, și în partid. Oare PNL nu vrea să dea președintele României și în 2024? Sau intenționează să candideze la parlamentarele din 2024 ca PDL în 2012, adică sub altă titulatură politică? Cert e că PNL vizează exclusiv termenul scurt. E o practică ce poate avea efecte electorale adverse într-o țară în care aproape 70% dintre alegători au înțeles că nu doar PSD e veșnicul partid nereformat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *