Skip to content
Politică

Cinci irakieni încercau să pătrundă ilegal în România, ajutați de un britanic și un german

 

Garda de Coastă din România a identificat cinci irakieni, care încercau să pătrundă ilegal pe teritoriul României, ajutați de un cetățean britanic și unul german.

Aceștia au trecut ilegal granița dinspre Bulgaria, pe jos, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Negru Vodă, informează agerpres.ro.

„Inițial, grupul în cauză, îmbarcat într-un autovehicul înmatriculat în Anglia și condus de un cetățean german (de 48 ani), a intenționat să intre în țară prin PTF Negru-Vodă, dar pentru că nu au putut prezenta documente justificative privind scopul și condițiile șederii, nu s-a permis intrarea în România pentru cei cinci irakieni. Grupul a făcut cale întoarsă în Bulgaria iar câteva ore mai târziu toți cei șase au fost capturați și reținuți în timp ce treceau ilegal frontiera, pedestru”, a precizat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, comisarul șef Adrian Burcea.

Sâmbătă, pe parcursul cercetărilor, s-a remarcat implicarea activă în tranzitarea grupului de migranți clandestini a cetățeanului german, conducătorul autoturismului, în organizarea activităților ilegale. Între timp, el a intrat legal pe teritoriul României, pentru a-i aștepta și prelua pe migranți. Cu sprijinul Poliției Rutiere, acesta a fost depistat în trafic și reținut pentru cercetări.

Tot sâmbătă, procurorul de caz a instituit sechestru asigurător pentru autovehiculul folosit de aceștia și a sesizat Tribunalul Constanța cu propunere de arestare pentru britanic și german, sub acuzația de trafic de migranți. Irakieni au fost returnați autorităților în baza acordului de readmisie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *