Cinci medalii de aur şi un argint pentru elevii români la Olimpiada Internaţională de Matematică

elevi olimpiada matematica
Foto: Ministerul Educatiei

Lotul României a ocupat locul întâi între ţările din Europa şi locul patru în clasamentul pe naţiuni, obţinând şase medalii la Olimpiada Internaţională de Matematică din Chiba, Japonia.

„Cinci medalii de aur, o medalie de argint şi un total de 208 puncte clasează România pe cea mai bună poziţie din ultimii 24 de ani, fiind depăşită doar de China, Statele Unite ale Americii şi Coreea”, informează Ministerul Educaţiei.

Au obţinut medalii de aur elevii David-Andrei Anghel, Andrei Moldovan, Robert Dragomirescu, Pavel Ciurea, toţi de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi Andrei Chiriţă de la Colegiul Naţional de Informatică ”Tudor Vianu” Bucureşti.

Medalia de argint a fost obţinută de Radu Lecoiu de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, scrie agerpres.ro.

Delegaţia României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe, de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti, şi însoţită de lect. dr. Mihai Chiş, de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii de Vest din Timişoara, de Lucian Ţurea, Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti, şi de Ana Naghi, observator din partea Ministerului Educaţiei.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: