Cinci miniştri de finanţe din Uniunea Europeană cer introducerea unei taxe asupra profiturilor excepţionale ale companiilor energetice, ca reacţie la creşterea preţurilor la combustibili cauzată de războiul cu Iranul, potrivit unei scrisori trimise Comisiei Europene şi consultate de Reuters sâmbătă.
Miniştrii de finanţe din Germania, Italia, Spania, Portugalia şi Austria au făcut acest apel comun într-o scrisoare datată vineri, afirmând că o astfel de măsură ar transmite un semnal că „suntem uniţi şi capabili să acţionăm”.
„Ar transmite, de asemenea, un mesaj clar că cei care profită de pe urma consecinţelor războiului trebuie să contribuie la reducerea poverii asupra populaţiei”, au scris ei.
Uniunea Europeană ia în considerare reactivarea măsurilor de criză energetică pe care le-a utilizat în 2022, când Rusia a redus livrările de gaze, pentru a face faţă perturbărilor care se manifestă pe pieţele energetice din cauza războiului din Iran, a declarat marţi comisarul pentru energie, Dan Jorgensen, care a cerut europenilor într-o scrisoare să ia în considerare limitarea călătoriilor pentru a evita penuria de energie, au relatat la începutul acestei săptămâni Reuters şi POLITICO.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










