Surse din mediul judiciar, apropiate anchetei penale a procurorilor DNA care au prins- o în flagrant delict pe soacra lui Cătălin Cherecheș, dezvăluie – în exclusivitate pentru Gândul – detalii spectaculoase referitoare la filiera prin care femeia a ajuns pe mâna anchetatorilor.
Totodată, însă, este tras și un semnal de alarmă cu privire la o posibilă ”iță juridică” care ar modifica radical scenariul în dosarul în care primarul din Baia Mare a fost condamnat, în primă instanță, la 5 ani de închisoare.
Totul s-ar putea repercuta asupra dosarului lui Cătălin Cherecheș – aflat în pragul soluției definitive -, dezvăluie sursele Gândul. ”Dosarul ar putea fi tras înapoi”, afirmă aceleași surse, în exclusivitate, acestea dezvăluind și că – în noaptea de miercuri spre joi – ”a fost audiată și soția lui Cătălin Cherecheș în dosarul soacrei acestuia”.
Sursele din mediul judiciar povestesc că soacra lui Cătălin Cherecheș – primarul din Baia Mare – ar fi fost ”abordată” de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) chiar în momentele în care se afla la masă cu mama uneia dintre cele două judecătoare care trebuie să dea verdictul definitiv – în data de 24 noiembrie 2023 – în dosarul DNA deschis pe numele lui Cătălin Cherecheș.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News