Invitat în studioul „Puterea Știrilor”, Lucian Diaconescu, medic primar ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, a remarcat vidul legislativ din România cu privire la dreptul de proprietate asupra dispozitivelor medicale transplantate la pacienți. Discuția a pornit de la cazul teribil de la Iași, unde mai mulți medici au fost acuzați că au montat pacienților astfel de dispozitive medicale prelevate de la cadavre. Lucian Diaconescu a precizat că, în acest moment, se știe exact traseul dispozitivului de la producător la pacient, însă nu există nicio prevedere legală în privința dreptului de proprietate – dacă el aparține pacientului sau Casei de Asigurări. Mai mult, medicul a menționat faptul că în decontul pe care pacientul îl primește la externare figurează „zilele de spitalizare, banii care s-au cheltuit cu el”, dar nu apare nicăieri costul implantului.
PS News: Cum procedăm dacă un pacient decedat are implantul decontat de Casa de Asigurări?
Dr. Lucian Diaconescu: Este un subiect de dezbatere, după cum bine și aminteați, și face subiectul unor ședințe de dezbateri cel puțin în zonele pe care le frecventez, cu argumente pro și contra vizavi de această stare de fapt. Practic, în momentul de față, orice implant prezent într-un pacient se prezumă că îi aparține pacientului și de aici lucrurile nu ar mai trebui să meargă în nicio direcție, să nu mai poată fi scos și orice altceva. Însă au existat luări de poziție pe această direcție, desigur neoficiale, și aici nu vreau să intrăm în partea legală a problemei, de conotații financiare, ci vreau să discutăm doar pe principii de, să zicem, etică medicală. Da, în ziua de astăzi, din punct de vedere legal, există o trasabilitate exactă și se știe absolut corect, concret și complet că un anume implant există într-un anume pacient, după un cod de bare, după toate chestiunile acestea se poate identifica. Există deci o trasabilitate perfectă de la producător și până la pacient a acestui implant. Ce nu există bine definit din punct de vedere legal este dreptul de proprietate. În principiu, proprietar este, din punct de vedere legal, cel care a plătit pentru el.
PS News: Deci Casa de Asigurări?
Dr. Lucian Diaconu: Până într-un punct, Casa de Asigurări. Practic, lanțul proprietății se termină dovedibil printr-o factură, care reprezintă proprietatea, la spital, dar Casa de Asigurări va deconta fără să-și asume proprietatea, va deconta spitalului, instituției medicale, oricare nume ar purta, institut, clinică etc. Va deconta spitalului o anumită sumă, în concordanță cu ceea ce îi cere spitalul. Iarăși, apropo de acest vid legislativ, în decontul pe care un pacient îl primește la externare sunt figurate zile de spitalizare, banii practic care s-au cheltuit cu el. Ei bine, în acestea nu figurează, nu este specificat nicăieri costul implantului. Indiferent dacă ar fi un implant dentar, de o proteză de șold sau un stimulator cardiac, el nu apare într-un decont pe care spitalul îl pune la dispoziție. Și nu pentru că spitalul greșește cu ceva, spitalul respectă niște rigori legale, care rigori sunt puțin defazate față de nivelul de tehnologie din ziua de astăzi. Dacă înainte vreme, în ortopedie, să zicem, nu s-ar fi gândit nimeni că ar putea să reclame dreptul de proprietate asupra unui șurub care este în tibia unui pacient, indiferent că în timpul vieții pacientului sau după aceasta, în ziua de astăzi, când progresele tehnice, tehnologice merg cu o viteză galopantă, vedem deja că discutăm de stimulatoare cardiace, stimulatoare care reprezintă deja un circuit electronic, o baterie în formă miniaturizată. Toate acestea sunt practic un mic televizor, un mic telefon, dacă vreți. În principiu, este un dispozitiv electronic, până la urmă medical, dar electronic. Sunt întrebări, nu sunt răspunsuri în momentul de față, pentru că legea nu interzice specific vizavi de un anume implant, chiar și din acesta electronic.
PS News: Haideți să vedem cum arată aceste implanturi (foto mai jos).
Dr. Lucian Diaconescu: Aici, pe radiografie, se vede un stimulator cardiac, acesta este implantat nu profund, nu este în inima unui pacient. El este implantat într-un pouch, într-un buzunăraș subcutanat, deci printr-o incizie se implantează subcutanat. Sigur că toate micile antenuțe, să spunem, care se duc către inimă au rolul de a transmite impulsul electric de la acest stimulator către inimă și a regulariza activitatea cardiacă a pacientului. Acest stimulator, însă, acest produs electronic nu a fost produs steril în fabrică. El a fost produs după criterii electronice, da, să îndeplinească funcția care trebuie și în mod evident la finele producției a fost sterilizat. Deci există o metodă, măcar o metodă aceea prin care a fost el sterilizat și pus pe piață. Există practic măcar o metodă de a se steriliza acest implant. Subiectul de dezbatere este unul: este etic moral să se sterilizeze respectând chiar aceleași criterii pe care le- făcut fabricantul, pentru că acest implant în principiu nu este plantat acolo spre nemișcare vreodată, pentru că acest implant, la o adică, are o durată de viață mai mare decât bateria din el. Asta înseamnă că un chirurg sau cel care montează sau medicul de specialitate are posibilitatea să reajusteze parametrii de funcționare ai acestui aparat, inclusiv să schimbe bateria. Deci aparatul este pus acolo spre vizitare. De aceea nu este implantat profund în corpul pacientului și foarte superficial ca să poată fi vizitat.
PS News: Poate familia pacientului care a decedat să își dea acordul?
Dr. Lucian Diaconu: Iarăși, un subiect de dezbatere. În principiu, familia poate fi consultată, dar spre deosebire de transplantul de organe, de exemplu, în care familia, în România cel puțin, este obligatoriu să fie consultată dacă unui pacient îi poate fi oferit spre donare organele acelea care se pot transplanta clinic. Nu întrebăm cumva pe cine nu trebuie, adică pe familia pacientului care a decedat? Pentru că simpla posesie a unui obiect nu înseamnă că ai și dreptul de proprietate asupra lui și exemplul clasic care circulă în momentul de față este << dacă eu fur un televizor și vi-l vând dvs., dvs. sunteți utilizator de bună credință și acel televizor este al dvs>>. Adică prezența acelui implant, dacă nu e dovedibil ca fiind în proprietatea unui pacient, a unui cetățean, este sau nu este proprietatea sa doar pentru faptul că e în corpul său? Da, pentru că, după cum evidențiau avocații, lanțul de proprietate s-a rupt sau s-a terminat, s-a încheiat la nivelul spitalului.
PS News: Ar trebui mai bine legiferat sistemul medical?
Dr. Lucian Diaconescu: „Aici aveți dreptate. Legislația, inclusiv în România și cu atât mai mult cea sanitară, trebuie să țină pasul, să țină trendul cu cuceririle tehnice. Ne gândim că, dacă acum 20 de ani nu te-ai fi gândit că poate să existe un implant de mărimea, anvergura sau funcția aceasta, în ziua de azi este common sense. Ne imaginăm atunci, peste 10 ani, poate o inimă bionică, cui va aparține? Da, vă aparține pacientului deși el nu are o formă de proprietate asupra ei sau aparține cui da. Asta, pe de o parte, pe de altă parte, progresele tehnice? Da, pot la un moment dat să substituie anumite organe, probabil”.
