Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a fost confruntat și apostrofat miercuri de mai mulți funcționari după ce a anunțat concedierea a aproape 200 de sinecuriști din Senat și declanșarea de concursuri de angajare. Printre cei mai vehemenți protestatari s-a numărat Cristina Târteață, consilier parlamentar, fost candidat PSD la alegerile europarlamentare din 2019.
„Noi suntem cei care asigurăm continuitatea. Nu se poate să spuneţi că vreţi să schimbaţi mereu oamenii. (…) Dacă o vom lua de fiecare dată de la început, în 4 ani nu vom avea niciodată specialişti. Este necesară o specializare continuă. Am venit alături de colegii mei având în vedere ilegalitatea crasă care se comite de către actuala conducere efemeră a Senatului. (…) Nu s-a luat nimic în considerare din aşa-zisele consultări. Parlamentul României nu este o primărie, nu este un Consiliu Judeţean. Parlamentul României face legi. Dacă nu ar fi expertiza noastră, nu ar exista legi şi nu ar putea funcţiona un stat de drept. Suntem foarte porniţi să acţionăm instituţia în judecată, printr-o acţiune comună şi de o amploare nemaivăzută până acum. Nu e necesară reorganizarea pentru căî personalul existent asigură buna desfăşurare a instituţiei”, a declarat Cristina Târteaţă, potrivit Agerpres.
Târteață are în CV mai multe poziții politice, toate în instituții controlate de PSD. A fost secretar de stat în Ministerul Turismului în două mandate, consilier parlamentar la comisia de transporturi din Senat, membru în Consiliul de administrație al Romatsa, potrivit CV-ului său oficial și declarațiilor de avere din ultimul deceniu. Ea și-a început cariera în 2004 ca secretară a lui Marian Miluț, pe atunci președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român.
Absolventă a universității private Spiru Haret în 2002, Cristina Târteață și-a întregit studiile în 2012 printr-un master la Academia Națională de Informații, potrivit CV-ului său.
A urmat cursurile Institutului Diplomatic Român, apoi Colegiul Național de Apărare, iar în 2016 a început un doctorat la SNSPA în Științe Politice.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News