”Premierul a prevăzut un astfel de eveniment” – a scris unul dintre consilierii lui Robert Fico pe o rețea socială, după ce șeful Guvernului slovac a fost împușcat miercuri, în plină stradă, într-o tentativă de asasinat.
Consilierul susține că atacul era previzibil și invocă ceea ce numește „violențele” la adresa politicienilor, care ar fi luat amploare imediat după alegeri. După mai multe ore pe masa de operație, viața lui Robert Fico nu mai este în pericol, a anunțat, miercuri seară, unul dintre adjuncții săi.
Atacatorul – un cunoscut scriitor în vârstă de 71 de ani – ar fi avut motive de natură politică, susțin autoritățile. Bărbatul ar fi un opozant vehement al politicii duse de actulul guvern de la Bratislava.
Oficialul slovac a fost împușcat imediat ce a ajuns mijlocul oamenilor, adunați în fața casei de cultură. A căzut la pâmânt și gărzile de securitate s-au grăbit să-l ridice și l-au urcat într-o mașină.
Orășelul Handlova cu doar 18 mii de locuitori se află la un drum de 2 ore cu mașina de capitala Bratislava, adică vreo 190 de km. De acolo, premierul slovac împușcat a fost transportat de urgență cu un elicopter la spitalul din Banska Bystrica, la circa 60 de km, adică cel mai mare oraș din apropiere unde oficialul putea primi ajutor de specialitate. S-a ales această variantă pentru a se interveni rapid pentru că ar fi durat prea mult să ajungă la Bratislava.
De la Bratislava, vicepreședintele parlamentului a confirmat atacul în timpul unei reuniuni a legislativului. Două persoane care erau alături de Fico în momentul atacului au relatat pentru publicații online cum s-a întamplat totul.
„Voiam doar să-i strâng mâna,” a spus unul dintre martori. „Când au început să răsune împușcăturile, aproape că am asurzit”, a povestit o femeie, care a văzut cum Fico a căzut în fața ei. Imediat a observat răni însângerate pe corp.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News