Skip to content
Politică

Cine este Camelia Gavrilă, propunerea lui Dăncilă pentru Ministerul Educaţiei

Camelia Gavrilă, propusă de premierul Viorica Dăncilă pentru postul de ministru al Educaţiei, unde expiră interimatul lui Daniel Breaz, este deputat PSD, iar până în 2017 a condus, timp de 12 ani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, relatează Hotnews.

Camelia Gavrilă, în vârstă de 58 de ani, este deputat PSD de Iaşi şi preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților.

Ea a condus Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în trei mandate, respectiv 2012-2017, 2005-2009 şi 1997-2001.

Între aprilie 2009 – mai 2012, a fost director al Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi, acolo unde, de altfel, activează din 1988. Potrivit CV-ului său, ea este profesor titular de limba şi literatura română.

Între 1984 – 1988, a deţinut funcţia de profesor de limba şi literatura română / limba engleză la Liceul „A. T. Laurian” din Botoşani. Camelia Gavrilă a fost şi consilier local la Iaşi, în mandatele 2000-2004 ,2004-2008, 2008-2012, 2012 – 2016, 2016-2020, dar şi viceprimar al Municipiului Iaşi în 2008.

În 2016, pe când era inspector general, Camelia Gavrilă a fost implicată într-un scandal, atunci când a fost sancționat de CNCD pentru segregarea rasială a copiilor de etnie romă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *