Skip to content
Societate

Cine este chestorul Benone-Mihai Matei, noul şef al Poliţiei Române

cugetliber.ro

Chestorul Benone-Marian Matei, noul şef al Poliţiei Române este poliţist din 1997 şi a îndeplinit din 2019 funcţia de director al Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS), iar anterior, între anii 2010 şi 2015 a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bacău.

Decizia premierului Florin Cîţu de numire a noului şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Chestorul de poliţie Benone Marian Matei, noul şef al Poliţiei Române, va avea rang de secretar de stat.

Ofiţerul este absolvent al Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza», activează în structurile Poliţiei Române din anul 1997 şi, înainte de a fi numit în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, a îndeplinit funcţia de director al Direcţiei Operaţiuni Speciale. De asemenea, ofiţerul deţine o vastă experienţă, pe parcursul carierei profesionale îndeplinind atât funcţii de execuţie, cât şi funcţii de conducere în cadrul structurilor Poliţiei Române”, se arată într-un comunicat al MAI.

Repere din activitatea profesională a noului şef al Poliţiei Române, chestorul Benone-Marian Matei:

Între anii 1997 şi 2005, a îndeplinit funcţia de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Corupţiei,
între anii 2005 şi 2012, adjunct al şefului Brigăzii Teritoriale de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău,
Între 2010 şi 2015, şef al Brigăzii Teritoriale de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău,
Între 2015 şi 2018, director adjunct al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate
Din 2019, director al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

1 comentariu la “Cine este chestorul Benone-Mihai Matei, noul şef al Poliţiei Române

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *