Skip to content
Politică

Cine este Nicolae Ciucă, propunerea PNL de premier

Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 14:08

E oficial! PNL a votat în unanimitate ca Nicolae Ciucă să fie propunerea partidului de premier al României. Ulterior, decizia a fost anunţată oficial de Rareş Bogdan şi de Gheorghe Flutur, însă propunerea a aparţinut liderului PNL Florin Cîţu. Liderul PNL nu a participat fizic la ședința liberalilor, ci s-a conectat online. Decizia conducerii PNL vine după o discuţie pe care preşedintele PNL Florin Cîţu a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, în urma blocării negocierilor cu cei de la PSD.

———————-

Nicolae Ciucă are mari șanse să fie noul premier al României, susținut de PNL, PSD și UDMR. Surse politice au precizat pentru PS News că ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă, va fi avansat ca propunere de premier din partea formaţiunii, de o parte din liderii PNL apropiați de Cotroceni, la şedinţa conducerii PNL de la ora 14.00, în ciuda faptului că Florin Cîțu și-ar dori să îl impună pe Dan Vîlceanu pentru această poziție. Aceleași surse susțin că, într-o discuție pe care Florin Cîțu a avut-o cu președintele Klaus Iohannis, șeful statului i-a dat asigurări liderului liberalilor că prin renunţarea la funcţia de premier, nu va exista niciun risc să piardă şefia PNL.

Dacă Nicolae Ciucă va fi propunerea de premier agreată de majoritatea PNL-PSD-UDMR, Florin Cîțu ar urma să obțină funcția de președinte al Senatului, au mai precizat sursele citate.

Amintim că Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat, luni, că nu se pune problema ca Nicolae Ciucă să fie propunerea de premier a partidului deoarece în cadrul formațiunii nu a fost avansată această idee. „Noi nu spunem celor de la PSD pe cine să susţină. În PNL, noi facem propunerile şi când vom veni cu o propunere de premier, o vom spune public. Acum nu vorbim despre această propunere, eu ştiu că dl Ciucă a fost propus de mine”, a declarat Cîțu.

În cazul în care liberalii stabilesc astăzi numele prim-ministrului, președintele Klaus Iohannis ar urma să cheme partidele la consultări zilele următoare. Guvernul PSD-PNL-UDMR ar urma să primească votul de învestitură săptămâna viitoare.

Cine este Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă (54 de ani) s-a înscris în PNL în octombrie 2020, a deschis lista de candidați a PNL Dolj la Senat și a fost ministrul Apărării Naționale în Guvernul Ludovic Orban, dar și în cel condus de Florin Cîțu. De asemenea, în decembrie 2020, Nicolae Ciucă și-a asigurat interimatul pentru funcția de premier, după ce Ludovic Orban a demisionat din funcție în urma rezultatului slab al PNL la alegerile parlamentare.

Ciucă a fost șeful Statului Major al Armatei, militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El a ocupat această funcție din ianuarie 2015, iar în decembrie 2018 președintele Klaus Iohannis i-a prelungit cu un an mandatul său normal de patru ani, situația care a dus atunci la un conflict al șefului statului cu Viorică Dăncilă, premier la acea vreme. Nicolae Ciucă, militar de carieră, s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia.

El a fost și șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003) și Antica Babilonia, Irak (2004). Ciucă face parte din categoria ofițerilor care și-au câștigat gradele în teatrele de operații, el fiind singurul general român care a condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Irak). Bătălia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în care trupele românești au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima bătălie la care soldații români au fost combatanți activi dupa al Doilea Război Mondial.

Nicolae Ciucă s-a născut pe 7 februarie 1967 în localitatea Plenița, județul Dolj. A terminat Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, în 1985 și apoi a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu, în 1988. A fost comandant de pluton de lansare, apoi comandant de pluton de cercetare și instrucție, pentru ca în 1993 să ajungă ofițer de stat major în biroul operații.

Ciucă a participat la misiuni pe cele mai importante fronturi de operațiuni din afara țării și la numeroase exerciții militare: în Bosnia și Herțegovina, Afganistan și Irak. În anul 2003, a obținut titlul de doctor în științe militare, iar pe 25 octombrie 2010 a fost înaintat la gradul de general de brigadă.

De-a lungul carierei, Nicolae Ciucă a fost distins cu Ordinul National „Pentru Merit”, în Grad de Ofițer, Ordinul Național „Pentru Merit” în Grad de Cavaler, Semnul Onorific în Serviciul Patriei, XV, XX, Medalia ONU pentru misiunea UNAVEM III, Emblema de Onoare a Armatei României și Emblema de Onoare a Statului Major al Forțelor Terestre.

5 comentarii la “Cine este Nicolae Ciucă, propunerea PNL de premier

  1. ODĂ PROŞTILOR( din organizaţia infracţională teroristă PeeSeeDee ionopot kivano-trădătorii naţiei PeNaLii- tembelii legionari hAUR-iredentiştii din UDMR-misticul BOR-PMP Petrov)
    de Ion Pribeagu ( pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici. n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani, poet și umorist român)
    Cu prostul care n-are şcoală
    Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
    Dar duci o luptă colosală
    Cu prostul care are şcoală!
    De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
    Şi actualii, dar şi foştii,
    Cei mai deştepţi de pe Pământ
    Au fost întotdeauna… PROŞTII.
    Nu te ruga la ursitoare
    Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
    Mai bine urlă-n gura mare :
    “Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”
    De ce să tragi ca la galeră,
    Să-nveţi atâtea fără rost,
    De vrei să faci o carieră,
    Ajunge numai să fii… PROST.
    În lumea asta cu de toate,
    Unde se-nvaţă contra cost,
    Păcat că nici o facultate
    Nu dă şi diploma de… PROST.
    Avem impozite cu carul,
    Dar înotăm în sărăcie
    Si ce buget ar avea statul
    Dintr-un impozit pe… PROSTIE…
    Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
    Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
    O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
    Cum cresc recoltele de… PROŞTI.
    Si-n lumea asta răsturnată,
    Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
    Savanţii noştri mor de foame
    Si numai PROŞTII sunt deştepţi.”
    Această ODĂ se referă direct şi la faraonul imbecil al României şi posibil penal KW Iohannis, ales de un electorat naiv care a crezut în minciunile lui frumoase, s-a apucat de promovarea unei politici imbecile folosindu-se de toate scursurile politice de infractori ca să ridice politica corupţiei la rang de de politică de stat. Criminalul Revoluţiei din 1989 Iliescu Ilici-Cioabă Ion şi puşcăriaşul Voiculescu Dan „GRIVCO” sunt mentorii de neconterstat al posibilului penal faraonul imbecil KW Iohanis care vrea să instaureze în România dictatura corupţilor şi a infractorilor. În imbecilismul lui de preamărire faraonică KW Iohannis a uitat că România e năpădită de o pandemie COVID-19 şi că mor zilnic peste 500 de cetăţeni români şi că o criză socio-economică bântuie România putând fi acuzat pe bunădreptate responsabil de genocid făcut cu bună ştiinţă şi rea credinţă. Ce e şi mai dureros este faptul că faraonul imbecil al României şi posibil penal KW Iohannis se foloseşte de organizaţia infracţională teroristă PeeSeeDee ionopot kivano-trădătorii naţiei PeNaLii- tembelii legionari hAUR-iredentiştii din UDMR-misticul BOR-PMP Petrov pentru a distruge pur şi simplu naţia română, că de, el e săsălău şi-l doare în.. cot de naţia română. Un popor este siderat de ce i se întâmplă şi parcă nu mai are vlagă să-i răspundă printr-o reacţie viguroasă acestui faraon nesimmţit şi trădător al ţării. OARE!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *