Grigore Florin Popescu, şef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari din DNA, a avansat în cariera militară de trei ori mai rapid decât Corneliu Postu, directorul Statului Major al Apărării.
Grigore Popescu a absolvit în 1996 Facultatea de Ştiinţe Economice şi Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, iar opt ani a profesat ca avocat. Apoi a devenit judecător şi a activat câteva luni la Judecătoria Sector 2 Bucureşti, de unde s-a transferat la Judecătoria Timişoara. În mai 2007, el a avansat la Tribunalul Timiş, iar din decembrie 2008 – la Curtea de Apel Timişoara.
În aprilie 2013, ministrul de atunci al Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a emis Ordinul nr. MP 171/24.04.2013 prin care Grigore Popescu a fost chemat în activitate şi pus la dispoziţia Secţiei Parchetelor Militare, în vederea încadrării.
Două luni mai târziu, plenul CSM i-a aprobat cererea de revocare din funcţia de judecător şi de numire în funcţia de procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. În solicitarea sa, Popescu invocase “motive de ordin profesional”.
În august 2013, la momentul depunerii primei sale declaraţii de avere din calitatea de procuror militar, Grigore Popescu avea gradul de maior.
În decembrie 2013, după numai trei luni şi jumătate de activitate ca procuror militar, Popescu ajunge la DNA – structura centrală.
În martie 2015, el avea deja gradul de locotenent-colonel, după cum reiese dintr-o hotărâre a plenului CSM.
Pe 6 ianuarie 2016, Grigore Popescu este delegat în funcţia de procuror militar şef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari din DNA. Iar patru luni mai târziu, avea deja gradul de colonel, conform menţiunilor din declaraţia sa de avere. Decorat de preşedinte şi înaintat la grad de general În 2016, secţia din DNA condusă de domnul colonel magistrat a soluţionat 64 de cauze penale din totalul de 341, câte erau în aşteptare. Adică un dosar din cinci. Comparativ, cu un an în urmă fuseseră soluţionate 109 cauze penale din totalul de 250.
În 2017, raportul a rămas la fel de scăzut: 79 de cauze penale soluţionate, dintr-un total de 387. Pe 1 decembrie 2017, “cu prilejul Zilei Naționale a României, în semn de apreciere pentru profesionalismul dovedit în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate”, președintele României i-a acordat lui Grigore Popescu “Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari”.
Iar pe 30 ianuarie 2018, la propunerea procurorului şef de atunci al DNA, Laura Codruța Kovesi, Secţia pentru procurori a CSM l-a numit pe Grigore Popescu în funcţia de procuror militar şef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, din cadrul DNA, pe o perioadă de 3 ani.
La finalul anului 2018, printr-un decret emis de preşedintele României, lui Grigore Popescu i se acordă gradul de general de brigadă cu o stea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News