Skip to content
Comisia Europeană Internațional

Cine numește comisarul european din partea României?

Ursula von der Leyen a fost aleasă marţi seara, la Strasbourg, prima preşedintă a Comisiei Europene (CE).
Potrivit procedurii, Consiliul Uniunii Europene, de comun acord cu președintele ales al Comisiei, vor adopta o listă de comisari candidați, câte unul pentru fiecare stat membru.

Acești comisari desemnați se vor prezinta în fața comisiilor parlamentare competente în domeniile de activitate care vor intra în portofoliul lor. Fiecare comisie se reunește apoi pentru a-și întocmi evaluarea privind cunoștințele de specialitate și prestația candidatului, care este transmisă Președintelui Parlamentului European. Întreaga Comisie, inclusiv președintele Comisiei și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, trebuie să fie apoi supusă unui vot unic de aprobare din partea Parlamentului.

După ce au primit aprobarea Parlamentului, președintele și comisarii sunt numiți în mod oficial de Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată.

Consiliul Uniunii Europene, cel care va nominaliza candidații fiecărui stat pentru funcția de comisar, este instituția în care guvernele statelor membre își promovează pozițiile naționale în negocierea dosarelor legislative și non-legislative. La 1 iulie 2019, Finlanda a preluat președinția Consiliului UE de la România.

Numirea comisarului este, deci, responsabilitatea guvernului fiecărui stat membru, mai exact a premierului. În cazul României, în acest moment acest drept îi revine Vioricăi Dăncilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *