În cursele electorale pentru conducerile primăriilor celor mai mari orașe din țară s-au înscris atât foști și actuali edili, cât și candidați noi, care, deși nu au șanse să crească în intenția de vot, pot servi drept locomotivă pentru listele partidelor la consiliile locale.
La Iaşi, deși a fost trimis în judecată pentru fapte comise în timpul conducerii primăriei, actualul primar PNL Mihai Chirica vrea să obțină un nou mandat. Chirica a fost recent trimis în judecată, alături de alți 19 angajați ai primăriei, fiind acuzat de constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență, uzurparea funcției, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani.
Aici Coaliția a decis să meargă cu candidați separați, din partea PSD fiind înscris în lupta electorală Bogdan Balanișcu. Tot în cursa pentru Primăria Iași și-a mai depus candidatura Mihail Pintilei, fost consilier local din partea PSD, însă Pintilei candidează cu sprijinul PUSL, partid fondat de Dan Voiculescu. Celor trei li se mai adaugă alți șase: Viorel Blăjuț (Partidul Societății Ieșene – PSI), Marius Bodea (Alianța Dreapta Unită – ADU), Cosette Chichirău (România ECO), Ioan Sebastian Buduroi (LEU – Lege Educație Unitate), Tudor Ciuhodaru (AUR) și Cătălin Abălașei (Pro România).
La Craiova, fotoliul de primar al reprezentantei PSD Olguța Vasilescu este amenințat de alte candidaturi, printre care și cea a liberalului Nicolae Giugea. Din partea ADU, în cursă s-a înscris Emilia Neagu. Pe listă mai sunt și Porumboiu Gabriela (Partidul Oamenilor Tineri), Poteraș Cosmin Marian (Partidul Reînnoim Proiectul European al României), Vasile Marian (AUR), Diaconu Răzvan Cristian (SOS România). Mladin Emil Iulian (Partidul Alternativa Dreaptă), Mirea Marius Alexandru (Partidul Liga Națiunii Naționale) și independenții Dan Aurelian Leonard și Oancea Elena.
Și fotoliul de primar al lui Emil Boc din Cluj-Napoca are concurență printre partidele mari. Pe candidatul PSD Aurelian Cristea și pe Viorel Băltărețu (Alianța Dreapta Unită – ADU), pe lângă alți 7 candidați: Aurelia Cristea (PSD), Sorin Valeriu Naș (SOS România), Dan-Mihai Iacob (PUSL) și independenții Sabin Sărmaș și Sorin Virgil Vamoș.
PNL are și la Constanța un actual primar în cursă, pe Vergil Chițac, care a scăpat de cele două dosare în care era inculpat de DNA Constanța. Aici PSD are candidat propriu în persoana lui Horia Constantinescu, în timp ce în cursă s-au mai înscris alți 11 candidați: Stelian Ion din partea Alianței Dreapta Unită, independenții Valentin Berechet, Sorin Prisăcaru, Andrei Popescu și Felicia Ovanesian, Cezara Popescu (Partidul Alternativa Dreaptă). Marius-Aurelian Mitulescu (SOS România), Ovidiu Cupșa (AUR), Gihan Erdal Eserghep (PUSL), Adrian Bîlbă (PER), Victor Cruceru (PRM).
La Brașov, acolo unde primar este Allen Coliban, candidatul ADU, alianța PSD-PNL a decis să meargă cu candidat comun, liberalul George Scripcaru. În cursă s-au mai înscris Ciobanu Adrian, propus de S.O.S. România, partidul senatoarei Diana Șoșoacă, Ionel Goidescu, din partea Alternativei pentru Demnitate Națională, Dan Tanasă (AUR), Crețu Florin Muscalu (Partidul România Mare) și independentul Nicolae Florentin Dogar.
Același lucru este valabil și în cazul Timișoarei, acolo unde bătălia se va da între actualul primar, Dominic Fritz, susținut de ADU, și candidatul Alianței PSD-PNL, Nicolae Robu, fost primar al Timișoarei în perioada 2012-2020. Pe listă mai sunt alți opt candidați înscriși, printre care Jani-Raul Olajos (REPER) și Ana-Marcela Baș (SOS România).
La București, lupta este dusă de actualul și de fostul primar, Nicușor Dan și Gabriela Firea, candidatul PSD, Coaliția hotărând să meargă separat în urma unui scandal produs în jurul candidatului comun propus, Cătălin Cîrstoiu. Potrivit unui ultim sondaj CURS, Gabriela Firea are un procent de 26%, fiind plasată pe locul doi în intenția de vot pentru Primăria Capitalei, la o distanță de trei procente de Nicușor Dan, care conduce cu 29%. Cu șanse mari este cotat și Cristian Popescu Piedone, care a refuzat să se retragă din cursă la cererea liderilor PSD, având un procent de 25% în intenția de vot. Sociologul Alfred Bulai a explicat pentru „Adevărul“ că astfel „sunt trei candidați care au șanse reale” la Primăria Capitalei. Totodată, Bulai a arătat că procentele lui Nicușor Dan ar urma să fie mai mari la alegeri, în timp ce rezultatele Gabrielei Firea sunt normale în contextul în care preia electoratul PSD pe care îl împarte cu Piedone în contextul în care până acum nu era foarte clar cine este candidatul PSD.
„Încearcă să tragă PNL în sus, în Consiliul Local. De fapt, ăsta este scopul”, a mai explicat Alfred Bulai cu privire la candidatul PNL pentru Primăria Capitalei.
Pe listă mai este Mihai Enache, candidatul AUR, plasat pe locul cinci în sondaj cu un procent de 7%. În cursă s-au mai înscris Diana Șoșoacă, Alexandru Pănișoară (Partidul Ecologist Român), independentul Filip Constantin Titian și Dorin Iacob (Partidul Alternativa Dreaptă).
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News