Publicația Politico, în cadrul rubricii sale „Ghid de supravieţuire la Bruxelles” prezintă câteva dintre „figurile-cheie din paleta politică”, iar printre ele se numără şi Adina Vălean, actualul comisar pentru transporturi. Liberala Vălean, prezentată drept „specialistă în transporturi”, a câştigat un nou mandat de deputat european şi face parte din familia politică a Partidului Popular European (PPE).
Întrebată de PS News dacă ar exista posibilitatea să fie desemnată de România pentru un nou post de comisar, având în vedere experiența sa solidă și recunoașterea internațională, Adina Vălean a spus că nu a fost contactată de nimeni.
„Eu nu am fost contactată, pentru moment, de nimeni. Nici de conducerea PNL, nici din altă parte, astfel încât îmi imaginez că probabil au planuri ca să nominalizeze pe altcineva pentru Comisie. Dacă eram eu, aș fi aflat, măcar ca intenție, deci ei caută pe altcineva”.
Eurodeputata Adina Vălean va activa în Comisia de Piața internă și cea de Industrie.
„La Comisia de Industrie am mai fost președinte și am avut rapoarte cu impact mare pentru cetățeni europeni. Pot să menționez doar roaming-ul sau interconectarea la gaz. Sau mecanismul de conectare european pentru energie și digital (cel care finanțează investițiile în infrastructură, dar l-as vrea și pentru piața internă).
Culmea este că dintre cei menționați în articolul din Politico, patru sunt în Comisia de Piață internă, ceea ce arată că va fi o comisie foarte importantă pentru tot ceea ce înseamnă serviciile digitale. Deci, aștept și eu să înceapă activitatea propriu-zisă, cu temele respective”.
Aveți noi informații despre nominalizarea de către România pentru funcția de comisar european?
„N-am văzut decât ceea ce s-a scris în presă. Nu am alte informații de aici. Nici nu mi s-a cerut părerea. Nici de către conducerea PNL, nici de cea a Guvernului. Probabil că au deja ceva în minte și un plan pe care vor să-l pună în practică. Adică, sper. Dacă își doresc ceva anume, să fie avansați în acest lucru, pentru că altfel e mai greu să iei doar ce rămâne la masă”.
Ce poziție poate ocupa România în conducerea unei comisii europene?
„N-avem încă o confirmare a arhitecturii Comisiei, care depinde în cele din urmă de Ursula von der Leyen. Și apoi trebuie văzute scrisorile de misiune pentru fiecare comisar, care vor defini exact politicile de care răspund comisarii.
Și atunci, dacă vom avea un comisar pentru Apărare, să vedem dacă acolo este vorba de fapt despre industria de apărare sau de infrastructură sau de mobilitate militară. Despre ce anume se pune în interiorul portofoliului respectiv. Sau dacă e vorba doar de un rol de coordonare între politicile de apărare”.
Adina Vălean, va părăsi probabil locul din colegiu pentru a prelua funcţia de europarlamentară – care nu va fi nouă pentru ea, având în vedere că face parte din Parlament de mai bine de 10 ani (ocupând funcţii relevante precum vicepreşedintă şi preşedintă a comisiilor ENVI – mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară – şi ITRE – industrie, cercetare şi energie).
Deşi România ar putea să o aleagă pentru un nou mandat de comisar, şansele pentru acest scenariu par reduse, scrie Politico. Cu toate acestea, experienţa sa în sectorul transporturilor este de natură să joace în favoarea sa atunci când grupurile politice atribuie posturile şi dosarele prioritare în noua legislatură. Şi funcţia de preşedintă al Comisiei TRAN rămâne vacantă după ce Karima Delli nu a candidat pentru realegere, observă Politico.
În ultimii cinci ani, Adina Vălean a trebuit să negocieze dosare delicate privind sectoarele rutier, feroviar, maritim şi aviatic. De asemenea, a trebuit să se ocupe de închiderea frontierelor în cadrul pieţei unice din cauza Covid şi a războiului din Ucraina, inclusiv de stabilirea unor benzi de solidaritate cu ţara invadată de Rusia. De ce să nu punem toată această bogată experienţă în slujba Parlamentului? conchide cu o întrebare retorică Politico.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News