Cine va fi șef interimar la ANAF, după demisia lui Heiuș

colaj PS News

Președintele ANAF, Lucian Heiuș (PNL), și-a dat luni demisia din funcție, dat fiind faptul că, potrivit protocolului de colaborare, poziția de la vârful ANAF îi revine PSD. În acest context, potrivit unor surse politice, șefia ANAF va fi preluată interimar de către vicepreședintele ANAF, Nicoleta Cârciumaru.

Nicoleta-Mioara Cîrciumaru (foto) a fost numită în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la începutul lunii mai. Și soțul Nicoletei Cîrciumaru, Mihai Cîrciumaru, lucrează la ANAF, ultima declarație de avere arătând că acesta este referent la Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice.

Sursa foto: facebook

„Cu o experiență de peste 20 de ani în Administrația Fiscală, ultimii chiar la conducerea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice și apoi a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice a municipiului București, Nicoleta Mioara Cîrciumaru preia, odată cu funcția de vicepreședinte ANAF, și coordonarea activității de colectare a veniturilor bugetare”, anunța ANAF la acea vreme.

Ce post va ocupa Lucian Heiuș după ce a renunțat la șefia ANAF

Lucian Heiuș și-a anunțat luni seara demisia din funcția de președinte al ANAF. Marți, el a declarat, pentru Libertatea, că, din iunie, va prelua funcția de consilier superior la asistență contribuabili, în Timișoara.

”Acolo este postul meu, normal că mă duc acolo. Aștept să se publice în Monitor decizia, fac predarea și plec la Timișoara. Pe 6 iunie sunt acolo”, a anunțat Heiuș.

Acesta spune că a fost onorat să conducă ANAF, dar regretă că nu a putut duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF și proiectele începute. „Mi-am înaintat astăzi demisia din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituţie şi le mulţumesc colegilor mei pentru profesionalismul şi implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulţumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reuşit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR şi toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate şi respect faţă de contribuabili”, anunţă Heiuş într-un mesaj postat pe Facebook.

El afirmă că în 2022, ANAF a reuşit să colecteze la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult faţă de anul precedent, şi să ramburseze TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, faţă de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei. În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei, şi s-au încasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Iar faţă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor, se înregistrează un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, spune șeful demisionar al ANAF.

În plus, în luna aprilie 2023, insituţia a trimis 780 de notificări către persoane fizice care nu-şi pot justifica veniturile. Totodată, în acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei. În aceeaşi perioadă, cei de la Direcţia antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale – reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe – în sumă totală de 2.471,1 mil. lei şi au înaintat organelor de urmărire penală 289 acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 mil. lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 mil. lei. „Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administraţia fiscală a deschis căi de acţiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum. Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF şi proiectele începute acum şi sper ca viitorul preşedinte să continue proiectele de digitalizare ale instituţiei”, conchide Lucian Heiuş.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: