Ciolacu: A fost prezentată noua Lege a pensiilor în coaliţie / Cred că va trece până în 20 noiembrie

Sursa foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, marţi seară, că s-a convenit în coaliţie asupra proiectului noii legi a pensiilor, iaer aceasta ar trebui adoptată, în procedură de urgenţă, până în 20 noiembrie. Premierul a reiterat ideea că, de la 1 ianuarie 2024, toate pensiile vor creşte cu 13,8%, cât este rata inflaţiei, urmând a doua creştere, cel mai probabil la 1 septembrie. Atunci, creşterea va fi diferenţiată pentru ”a se închide inechităţile”.

UPDATE:

În urmă cu foarte puţin timp, proiectul pentru legea pensiilor publice a fost pus în transparenţă decizională”, anunţă, marţi seară, MInisterul Muncii.

Proiectul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Muncii.

ŞTIRE INIŢIALĂ:

”A fost prezentată noua Lege a pensiilor în interiorul coaliţiei, vreau să o felicit pe doamna ministru pentru perioada scurtă pe care a avut-o pentru a închide Legea pensiilor şi toată echipa de la minister”, a afirmat, marţi seară, la România TV, Marcel Ciolacu.

Acesta a rpecizat că legea va sta 10 zile în dezbatere publică, apoi va fi avizată şi trimisă spre Parlament.

”Va fi înaintată Parlamentului şi cred, în procedură de urgenţă, ea va trece până în 20 noiembrie şi va fi trimisă la promulgare. Vreau să mulţumesc domnului preşedinte Nicilae Ciucă şi celorlaţi membri ai coaliţiei”, a mai declarat Ciolacu.

Acesta a reiterat ideea creşterii pensiilor cu rata inflaţiei, de la 1 ianuarie 2024.

”La 1 ianuarie se aplică o mărire de 13,8% la toate pensiile din România, urmând iarăşi o mărire în 2024, cred că pe 1 septembrie, când se termină toată procedura de recalculare a tuturor celor 4.765.000 de dosare de pensie”, a afirmat premierul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: