OUG împotriva „păcănelelor”: fără firme neînregistrate în țară

Jocuri de Noroc
Sursa foto: Jocuri de Noroc/freepik.com

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că în şedinţa de Guvern va fi adoptată ordonanţa de urgenţă care reglementează industria pariurilor şi a păcănelelor, el precizând că ”jocurile de noroc nu vor mai putea funcţiona dacă firma nu este înregistrată în România”.

„Vreau să terminăm odată cu situaţia în care companiile de pariuri fac miliarde în România, dar trimit tot profitul în afara ţării şi chiar a UE”, a mai spus premierul, el afirmând că s-a depăşit orice limită şi că nu e normal ca industria pariurilor să aibă atâta putere.

„În pandemie, au stat la masa Guvernului! Acum ameninţă politicieni şi concediază jurnalişti, cumpărând protecţie la vârful unui trust străin care are două ziare mari din România!”, a comentat el.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat în şedinţa de Guvern că va fi adoptată ordonanţa de urgenţă care reglementează industria pariurilor şi a păcănelelor, în interesul cetăţenilor români.

”În primul rând, jocurile de noroc nu vor mai putea funcţiona dacă firma nu este înregistrată în România. Vreau să terminăm odată cu situaţia în care companiile de pariuri fac miliarde în România, dar trimit tot profitul în afara ţării şi chiar a Uniunii Europene”, a spus şeful Executivului.

Premierul a mai spus că Guvernul „creşte semnificativ taxele pentru toate licenţele de jocuri de noroc şi limitează drastic spaţiul de publicitate pe care îl pot cumpăra firmele din această industrie”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: