Ciolacu: Alocăm azi fonduri pentru educaţie, cămine şi cantine studenţeşti şi pentru digitalizarea în universităţi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat în şedinţa de Guvern că Executivul alocă fonduri suplimentare pentru educaţie, de peste 780 de milioane de lei, fiind vorba despre o primă tranşă de bani, pentru realizarea sau reabilitarea de cămine şi cantine studenţeşti şi pentru a accelera digitalizarea în universităţi. În plus, orice copil dintr-o familie care are nevoie de sprijin va primi 500 de lei ca tichete sociale iar banii pot fi folosiţi pentru rechizite şi îmbrăcăminte.

”Am susţinut că trebuie să facem din construcţia de cămine studenţeşti o prioritate naţională. Începem să probăm asta în mod concret. Alocăm azi fonduri suplimentare pentru educaţie, de peste 780 de milioane de lei”, a anunţat premierul Ciolacu.

El a precizat că este o primă tranşă de bani pentru realizarea sau reabilitarea de cămine şi cantine studenţeşti şi pentru a accelera digitalizarea în universităţi.

Premierul a precizat că o altă investiţie importantă este susţinerea copiiilor din medii defavorizate să meargă la şcoală şi grădiniţă ca să combatem abandonul şcolar.

”Orice copil dintr-o familie care are nevoie de sprijin va primi 500 de lei ca tichete sociale. Banii pot fi folosiţi pentru rechizite şi îmbrăcăminte. Conform estimărilor, peste 400 de mii de copii dezavantajaţi vor primi acest sprijin”, a mai spus premierul Ciolacu în şedinţă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: